Share
Complex şcolar unicat în judeţ
Începând cu luna martie a acestui an a fost demarată implementarea unui proiect european pe domeniul social sub titulatura Extindere şi Reabilitare Centru Săptămânal, pentru copii cu vârste între 7 şi 18 ani, dar şi peste 18 ani.
 Este vorba de reabilitarea fostului Centru Săptămânal, care a mai beneficiat de nişte fonduri în anul 2009, atunci prin ministerul Dezvoltării Regionale. Investiţia s-a ridicat la 25 de miliarde de lei, adică peste 500 de mii de euro. La acest moment lucrarea este finalizată acum făcându-se pregătirile pentru recepţie.
Acest Centru este locul de cazare a 36 de elevi cu probleme sociale, care provin din familii cu probleme sociale, sau care au o distanţă mare faţă de prima şcoală la care se pot duce. În cazul lor, Primăria Lopătari asigură burse şcolare, elevii beneficiind inclusiv de transport, pentru a fi aduşi la şcoală lunea dimineaţa, iar vinerea după amiaza către domicilii. 
Iniţial, capacitatea Centrului era de 30 de locuri, dar prin extindere s-a mai construit un dormitor, adică şase locuri. Acest Centru a funcţionat dintotdeauna. Construcţia este făcută prin anii 70 şi a funcţionat ca internat şcolar. În 2009 clădirea a beneficiat de o primă reabilitare, tot pe fonduri europene, dar atunci a fost o limită de sumă care putea fi investită şi nu au putut fi executate toate lucrările pe care le planificaserăm.
 
„Susţinerea acelor burse de care aminteam, spune primarul Vasile Lefter,ar însemna o cheltuială bugetară anuală de aproximativ un miliard de lei. Exceptând personalul de deservire, care intră în statul de funcţionare al şcolii, unde avem pedagog şcolar, spraveghetor de noapte, bucătar, îngrijitor, spălătoreasă, administrator, noi suportăm partea de alimente şi celelalte chaltuieli materiale – curăţenie, întreţinere, reparaţii etc. De altfel, astfel de atribuţii vizavi de funcţionarea infrastructurii reţelelor de învăţământ locale le întâlnim la toate primăriile, la noi exestând,  ca atribuţie suplimentară, susţinerea burselor de care aminteam.  
Pe perioada de iarnă solicitările sunt mai mari decât capacitatea de cazare a Centrului, având în vedere că elevii de la Grupul Şcolar provin şi din alte lolcalităţi decât Lopătari. Sunt copii care vin pentru clasele 9-12 de la Săruleşti, Vintilă Vodă, Mânzăleşti, Chilii, Brăeşti, deci distanţe considerabile faţă de şcoală, de aceea sunt nevoiţi să se cazeze, Internatul oferindu-le o posibilitate mai ieftină de cazare decât la gazdă. De altfel, aceşti copii, mai bine spus familiile acestora, plătesc doar o parte din cheltuielile cu cazarea şi masa, restul fiind suportat tot de bugetul local.
Acest tip de Centru Săptămânal nu mai funcţionează în nici o şcoală din mediul rural, Internatele fiind, acum, foarte rare şi în mediile urbane, acolo unde funcţionează liceele”.
Primarul Vasile Lefter, cu specialitatea profesor, a făcut multe investiţii în infrastructura şcolară locală în ultimul timp. Şcoala de la Lopătari, printr-un proiect întocmit de profesorul Lefter când era director, în 2007, prin Banca Mondială, finalizat în 2012, a fost reabilitată în totalitate, inclusiv dotări cu mobilier şcolar. Complexul Şcoală- Centru Săptămânal- Grădiniţă, funcţionând în aceeaşi locaţie, arată la ora actuală destul de bine.
 
Şcoala de la Luncile fusese începută printr-un proiect pe vremea când şcolile nu aveau contabilităţi proprii şi erau arondate Centrelor de Execuţie, Lopătari aparţinând Centrului de Execuţie Mihai Eminescu. Proiectul a fost lansat în anul 2007, în anul 2008 fiind demarate primele lucrări, pe vrermea lui Tăriceanu, dar când la guvernare a rămas doar PDL-ul s-a hotărât stoparea acestei investiţii. Costul acesteia era de aproximativ 8 miliarde de lei. Au fost executate lucrări în valoare de 3 miliarde de lei, dat statul a  plătit doar 1,5 miliarde de lei. Datoriile la constructor au fost plătite de la bugetul local, pentru că acesta se îndreptase împotriva Primăriei lopătari în Instanţă, după ce Centru de Execuţie Mihai Eminescu predase Consiliului Local Lopătari inclusiv datoriile.
„În anul 2012, spune primarul Lefter, cu bani de la bugetul local am continuat lucrările iar la ora actuală şcoala funcţionează în parametri normali. Este o construcţie utilă pentru copii de acolo, fiind vorba de două clase de învăţământ primar în sistem simultan şi o grădiniţă”.
 
 
Tradiţii lopătărene
Şcolile din Lopătari, cea din satul reşedinţă, care are clase I-XII, cea din Malul Roşu şi Plaiul Nucului, şcoli de V-VIII, respectiv I-VIII au furnizat ani la rând generaţii bune de elevi. Şi anul acesta sunt absolvenţi de gimnaziu din Lopătari care au fost admişi la cele mai bune liceea din judeţ – Hasdeu, Eminescu. În anii trecuţi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu un elev din Lopătari a fost şef de promoţie. Acum, promarul – profesor Vasile Lefter se mândreşte că „are studenţi”, elevi din Lopătari, la Drept, Arhitectură şi alte facultăţi. În ce priveşte cadrele didactice, cu mici excepţii, de la învăţământul preşcolar până la cel <liceal, acestea sunt foşti elevi ai şcolilor din localitate.
„La această dată, completează primarul Lefter, noi continuăm tradiţia folclorică în zonă organizând anual sărbătoarea localităţii, cu conţinut strict folcloric. Avem formaţii de dansuri, grupuri vocale, dar din păcate doar la nivel de şcoli, pentru că la nivelul adulţilor nu s-a mai continuat tradiţia. În acest context pot să amintesc o investiţie de aproximativ 400 de mii de lei în satul Ploştina, fiind vorba de construirea unui Cămin Cultural, lucrare finanţată doar de la bugetul local”.
 
Vorbind strict la anul 2014, a fost unul greu din cauza precipitaţiilor abundente, care de fiecare dată produceau pagube însemnate. Ca atare, o parte importantă din banii de la bugetul local au fost folosiţi pentru reparaţiile impuse, administraţia locală fiind nevoită să renunţe la unele proiecte noi de investiţii. Au fost necesare intervenţii repetate pentru repararea drumurilor, pentru refacerea căilor de acces peste Slănic, ori să fie  reamenajate treceri pietonale.
„Din aprilie până la ora actuală, spune primarul de Lopătari, aproape săptămânal ne-am confruntat cu astfel de evenimente. Cu toate acestea am mai executat anumite lucrări la Şcoala Malu Roşu, unde am reabilitat trei săli de clasă. Avem în proiect ca anul viitor să face izolaţie şi să montăm centrale termnice la Şcolile Terca, Malu Roşu, Ploştina şi Plaiul Nucului”.
În urma calamităţilor din perioada aprilie – mai, Guvernul a trimis în Lopătari 204 mii lei, alocaţi pentru a reabilita un drum care leagă satul Plaiul Nucului de satul Potecu, această aşezare fiind izolată complet în urma unei alunecări de teren. Era vorba de existenţa a nu mai puţin de 50 de familii. Până la alocarea fondurilor guvernamentale administraţia locală a intervenit provizoriu pentru a face o trecere, chiar dacă mai greoaie, în special pentru accesul oamenilor şi al animalelor şi foarte greu pentru transportul de materiale. Lucrările au termen 60 de zile, dar primarul Lefter speră ca execuţia să se încheie într-un termen mai scurt. Tot din aceşti bani se execută o cale de acces către satul Brebu şi câteva refaceri al trecerilor peste Slănic.
 
Bucla turistică Gura Teghii - Lopătari
Un capitol important, la capitolul drumuri, este legat de reabilitarea  drumului judeţean 203K, de la Gura Teghii la Lopătari, lucrare executată în acest an şi finalizate în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Drumul este construit în condiţii foarte bune, mai puţin covorul asfaltic. A fost o lucrare foarte mare, fiind vorba în principal de lucrări care să apere ori să evite alunecările de teren.
„A mai fost o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean, Cristi Bâgiu, spune primarul Lefter, care ne-a promis că în perioada 2015-2020, în programul de finanţare europeană 2014-2020, vom beneficia de asfaltarea porţiunii de drum judeţean de la Vintilă Vodă la Plaiul Nucului, adică 30 de kilometri de asfalt. Fără discuţie, odată modernizat aces drum judeţean se va deschide şi mai mult potenţialul turistic al zonei, mai ales că în zona Mocearu sunt deja trei pensiuni construite şi date în funcţiune. Două dintre cele trei pensiuni sunt construite de investitori din Lopătari. De asemenea, suntem în proiectul Geoparc „Ţinutul Buzăului”, care se pare că ar avea în vedere o investiţie în zona Focul Viu, un parteneriat cu norvegieni şi investitori din Lichtenstein. Chiar în urmă cu aproximativ două săptămâni am participat la discuţii în acest sens la Buzău”.
(Gigi MANOLE)