Vă relatăm câteva povestioare „vândute” de simpaticul Şoni Rakşi, fost cel mai bun pilot de MIG, fotbalist la Victoria Buzău (ce echipă!), iar după pensionare secretar general la AJF. Era bine cunoscută prietenia dintre fratele lui Şoni, Gabi, stelist şi Titi David Flencea, dinamovist cu carte de muncă (şef la paşapoarte), consacrat în trei oraşe ce-a respirat din amor de fotbal.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre coechipierul lui Flencea, fostul fundaş dinamovist Cornel Popa, cel care era clientul preferat al interului stânga stelist Gabriel Rakşi. Amândoi „esenţe tari în flacoane mici”. Gabi, ştiindu-l extreme de gelos, înainte de a încerca un dribling, îl tachina: „Măi, piticanie, nici nu-ţi imaginezi ce face nevasta ta cât timp eu încerc să ţi-o dau printre craci. La o asemenea aluzie, mai mult decât străvezie, Cornel îl ataca la rupere, interul schimba brusc. Din bombănelile fundaşului dinamovist, „vedem noi data viitoare, bozgore!”, de abia intuiai câteva vocale din proiectatul pe atunci „fair play”.

Talentatului Piţi Varga, alt celebru dinamovist, paharul i-a fost cel mai periculos adversar, marcându-l pe tot terenul, ba chiar şi pe viaţă. Stând pe terasă cu fetiţa, în vacanţă, ea cu un Cico (nu, nu contraamiralul de la Revoluţie, Cico Dumitrescu, un escroc ce ne vânduse ruşilor), el cu un Murfatlar cu corăbioară. Piţi sorbea din „ambra zeilor”, liniştit. Neatentă, fetiţa se ridică brusc, răstoarnă masa şi din „corăbioara” încărcată pe jumătate rămase doar o epavă de cioburi. Lumea venită la odihnă pe Litoral,

văzu un bărbat ridicându-se precipitat în picioare şi dând nervos din mâini. Toţi credeau că o va pedepsi pe micuţa vinovată ce declanşase dezastrul şi-şi pregătiseră deja discursurile moralizatoare. Da de unde, Varga agita braţele înspre consoartă:

-Virginica, du-te cât poţi de repede la bufetul din colţ şi mai cumpără două kile de Murfatlar, că acuşi închide!

Dar nimic nu va egala replica de bun simţ şi de o moralitate impecabilă a portarului de la Dinamo Bacău, Aristide Ghiţă, la întrebarea profesoarei de franceză, care trebuia să-l treacă clasa, dar încerca disperată să-l aducă pe calea unei minime însuşiri a limbii lui La Fontaine. (Just, un golgeter francez la un campionat mondial?):

-Tovarăşe Ghiţă, cum te vei descurca dacă te duci cu echipa la Paris şi va fi musai să întrebi o domnişoară cât este ceasul, unde se află hotelul sau strada cutare?

-Tovarăşă profesoară, sunt om însurat, cu copii acasă, serios, familist convins. Nu-mi trece prin minte, ferit-a sfântu’, să agăţ eu domnişoare pe bulevard. Se poate una ca asta? Mai ales că sunt şi miliţian!                  

(Traian CHIRCU)