booked.net

Share

       Învierea lui Lazăr este una din miununile lui Iisus, consemnată numai în Evanghelia după Ioan (11:1-46), în care Iisus îl aduce la viață pe Lazăr din Betania la patru zile după înmormântarea acestuia.

Galerie foto: Asamblul Zarna - Comuna Zărnești:

     Evident că trimiterea la Biblie nu are alt scop decât acela de a scoate în evidenţă unele dintre realizările primarului comunei buzoiene Zărneşti – Fundeni, Alexandru Lazăr, unele dintre acestea putând fi considerate adevărate minuni, mai ales că şeful administraţiei locale nu a avut alt sprijin financiar decât contribuţiile concetăţenilor sub formă de taxe şi impozite, unele sponsorizări obţinute, dar mai cu seamă un management de calitate, tradus pe înţelesul zărneştenilor în sintagma bun gospodar. Nu în ultimul rând, primarul de Zărneşti, Alexandru Lazăr, se dovedeşte a fi şi un bun creştin pentru că se numără printre puţinii dintre noi, indiferent de funcţiile pe care le avem, care a înţeles că Dumnezeu ne-a dăruit o bogăţie, în cazul său comuna Zărneşti, şi că are datoria să o menţină măcar aşa cum a preluat-o, iar atunci şi acolo unde se poate să sporească averea publică, indiferent că este nevoit să facă multe sacrificii.

    Alexandru Lazăr se numără printre puţinii şefi de administraţie publică, din ţară, care înţelege cel mai bine aşazisa meserie de primar, pentru că a îndeplinit cele mai importante funcţii într-o administraţie publică – agent agricol şi agent fiscal, pentru ca mai târziu să preia funcţii de contabilitate. Cu o astfel de experienţă, primarul Lazăr a înţeles mult mai devreme decât mulţi dintre colegii săi că succesul unei administraţii locale ţine doar de capacitatea primarului de a identifica surse reale de finanţare pentru proiectele de interes public. De asemenea, a intuit oportunităţile care erau oferite în contextul integrării în Uniunea Europeană, dar a şi înţeles la timp că nu acolo va fi singura variantă de succes.

    Un alt adevăr pe care primarul Lazăr l-a „experimentat” de-a lungul celor trei mandate a fost că aproape toate proiectele de interes public sunt „conectate” la interesele grupurilor politice şi în funcţie de cum acestea acced la putere sunt asigurate şi, în fericite cazuri, continuate finanţările. Un proiect de investiţii pentru înfiinţarea reţelei de aducţiune a apei potabile ar fi putut să aibă o finalitate decisă de factorul politic. După o scurtă perioadă de aşteptare, primarul Alexandru Lazăr a înţeles că acea investiţie nu va putea fi finalizată decât dacă va şti să drămuiască bine resursele financiare locale. Şi a reuşit. Sigur, a fost nevoit să accepte un sacrificiu, anume acela de a suspenda organizarea festivităţilor pentru „Ziua comunei”, având şi încuviinţarea locuitorilor. De altfel, cei mai mulţi dintre concetăţenii primarului Lazăr consideră că aceste sărbători ar trebui susţinute financiar, în cea mai mare parte, tocmai de către politicieni, pentru că mai ales ei se folosesc de astfel de situaţii pentru a mări capitalul de imagine.

Cu resurse proprii şi cu forţă de muncă locală, adică accesibilă, primarul Lazăr a realizat lucrări cu o arhitectură deosebită, prin care aspectul civic al localităţii a avut de câştigat.

     Nu în ultimul rând, primarul Alexandru Lazăr s-a arătat preocupat de viitorul generaţiilor tinere, orientându-se în special pe crearea de oportunităţi locale pentru petrecerea timpului liber. În acest sens, a considerat că pot fi identificate soluţii financiare pentru susţinerea unora dintre activităţile sportive locale, în afară de fotbal. La această oră, elevii de gimnaziu, băieţi şi fete, participă cu echipele de handbal la diverse competiţii judeţene, iar rezultatele bune nu s-au lăsat prea mult aşteptate.

    Tradiţiile populare sunt continuate de copii atraşi de folclor şi dansuri populare, activităţile pe acest domeniu fiind coordonate de un instructor cu pregătire de specialitate şi al cărui salariu este asigurat de Primărie. Tot de la bugetul local au fost cumpărate mai multe seturi de costume populare, ultima achiziţie fiind cele de căluşari, pentru dansuri populare de zonă. Faptul că acum la Zărneşti este un ansamblu de dansatori, un grup folcloric de băieţi şi unul de fete dar şi un grup de instrumentişti viorişti, poate fi considerată o adevărată minune, pentru că astfel de iniţiative, mai ales susţinute şi promovate administraţia locală, sunt rare.

Gigi Manole

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)