Constantin Boșcodeală, președintele PSD Buzău, este singurul politician buzoian care a ajutat efectiv comunitatea din Mărăcineni, donând din partea orașului conducta pentru aducțiunea apei.
La Mărăcineni, problema apei pentru irigat a fost reclamată şi… rezolvată în mai toate campanile elecorale, după 1992. De fapt, criza apei a început să fie resimţită mai târziu, cam la două mandate .....
..... după anul amintit, când statul a lăsat să se înţeleagă că nu mai are nici cel mai mic chef să se intereseze de soarta canalelor pentru irigaţii, cele care asigurau bunăstarea și în bazinul legumicol Mărăcineni. Acolo, unde la un moment dat, chiar dacă era pe „celălalt timp”, se raportau producţii, pe bune, record, şi ceapa de Buzău, cu tot cu inginera care asista producţia, o anume doamnă Elena (nu tovarăşă!), obţinea locul I pe ţară, adică Steaua Republicii Socialiste România.
Şuşteru a ieşit în drum cu poftă să mănânce o legătură de lăptuci din Grădina Mărăcineniului. La început nu au fost prea mulţi care să-i ia în seamă ambiţia. Mai fuseseră şi alţii la fel de „viteji”.
„(…) zgârâie cu vârful piciorului o cruce în nisip și râse. Când era copil și făcea o cruce pe pământ, zicea că dedesubt gâlgâie un izvor. Prost mai era în tinerețe ! În fiecare an, în prima săptămână de primăvară, se ducea pe izlaz cu un țăruș să scoată brânduși. Le vedea: albe, în două foi, ca stropii de lapte căzuți din șiștar - și se repezea să le culeagă pe toate. Maică-sa îi zicea la plecare: - Câte brânduși ai să aduci acasă, atâția pui au să scoată cloștile noastre”.
Un primar cu misiunea lui Șușteru, al lui Fănuș Neagu
Pe el, Titel Măleanu, actualul primar al comunei Mărăcineni, căruia i-am asociat și numele binecunoscutului personaj al lui Fănuș Neagu, nu l-a trimis nimeni să rezolve problema apei pentru irigat. A fost o ambiţie personală. Oamenii, legumicultori din tată în fiu, începuseră să se împace cu o anume realitate. Adică, ce a fost nu va mai fi. Adio grădini de legume! Poate şi de aceea patru ani Titel Măleanu a cam fost obligat să tragă barca pe uscat, cum vine vorba românului, pentru că nimeni din cei care îi promiseseră ajutorul nu s-a sinchisit, în special un deputat pe numele său Cezar Preda, care cerşise voturi pe uliţele satului tocmai în schimbul promisiunii că va aduce apă pe canalele de irigat la Mărăcineni.
Poate, pentru că nu găsise, așa cum sperase și i se promisese la început, ajutor, nu s-a prea priceput să întreţină relaţiile normale cu legumicultorii… şi a considerat că este de datoria lui să le satisfacă orice mofturi. Inclusiv acela de a le curăţa canalele intrând în apă până la brâu, în timp ce ei, legumicultorii, rezemau sapele şi apreciau „obedienţa” primarului.
Titel Măleanu, după numele din buletin Constantin Dumitru, niciodată nu şi-a pus problema continuităţii în scaunul de primar. Din contră, a fost conştient că va lupta cel mai mult de unul singur. Era convins că va avea şi rezultate, pentru că totdeauna a acţionat ca un învingător, dar la fel de liniştit număra puţinele momente de recunoştinţă din partea celor pentru care renunţase la un orar strict de lucru, când era prezent în fiecare seară la masă cu familia.
Dacă Dumenzeu i-a ajutat lui, a considerat că trebuie să întoarcă o asemenea favoare, şi o slujbă împlinită în folosul comunităţii era tocmai ce îl putea linişti. Cu astfel de gânduri a cultivat și prietenia cu primarul orașului Buzău, Constantin Boșcodeală, de altfel singurul politician care întradevăr a ajutat și comunitatea de la Mărăcineni.
Conducta a fost donată de Constantin Boșcodeală și CLM Buzău
Aproape 500 de metri liniari de conductă, cu un diametru la interior de 800 de milimetri, au fost puși la dispoziția administrației din Mărăcineni de Consiliul Local Municipal Buzău. Este adevărat că respectiva conductă putea fi valorificată la fier vechi, iar banii încasați să fie cheltuiți în folosul cetățenilor orașului Buzău. Cu siguranță, însă, inițiativa primarului Boșcodeală va favoriza, în final, tot locuitorii municipiului Buzău, pentru că cea mai mare parte din legumele care vor fi produse, de acum încolo în siguranță, în bazinul legumicol Mărăcineni, vor fi valorificate pe piețele orașului reședință de județ.
Bune intenții față de locuitorii comunei Mărăcineni a dovedit primarul Constantin Boșcodeală și atunci când omologul său, Constantin Dumitru i-a propus înființarea unei asociații intercomunitare pentru a putea fi rezolvată problema transportului public. La această oră, și datorită implicării primarului Constantin Boșcodeală, transportul public în Mărăcineni funcționează după orarul celui din orașul Buzău.
Cât curaj îți trebuie să demarezi o investiție de aproape două miliarde de lei, în timp ce conturile Primăriei erau blocate?
Lui Titel Măleanu îi displace termenul curaj, preferînd să discute despre perseverență și tenacitate. Niciodată, și înainte de a obține funcția publică, dar mai ales acum, nu a dezarmat și nu a considerat cauza pierdută chiar dacă primele demersuri, de regulă, se soldau cu eșecuri. Orice proiect, orice investiție de utilitate publică trebuie implementat în colaborare cu alte instituții ale statului, și tocmai aici era neajunsul.
Patru ani, adică cei ai primului mandat, i-a pierdut primarul Constantin Dumitru pentru a convinge anumiți funcționari ai statului că sistemul de irigații de la Mărăcineni trebuie reabilitat. După patru ani nu obținuse decât... promisiuni. De la politicieni, pe care i-a ajutat să obțină mandate de parlamentari, și funcționari ai statului.
Proiect de utilitate publică susținut cu fonduri private
O parte însemnată din cheltuielile cu mâna de lucru urma să fie asigurată din resurse proprii. Adică lucrările de sudură și alte intervenții de ordin tehnic, sau cele de excavare deveneau atributul unora dintre angajații societății de gospodărie locală. Prima problemă financiară avea să apară la plata proiectului tehnic. Pentru că și bugetul comunei Mărăcineni trecea prin aceeași criză regăsită la nivel național, primarul a fost obligat să identifice soluții, adică sprijin financiar, în zona agenților economici privați. Așa se face că primele aproximativ 300 de milioane de lei, pentru plata documentațiilor tehnice, au fost puse la dispoziție de omul de afaceri Ion Leu, care are dezvoltată o afacere în zonă pe domeniul exploatării agregatelor de balastieră.
Pe câte unul îl pune mă-sa director...
Omul de afaceri Ion Leu, cel care tocmai aminteam că a fost de acord să achite suma de 300 de milioane de lei pentru eliberarea documentațiilor tehnice va fi, la final, unul dintre beneficiarii noului sistem de irigații, reabilitat. Cu toate acestea, gestul său a fost de apreciat, mai ales că nu avea de ce să-și asume o astfel de responsabilitate, obligațiile de plată fiind ale Primăriei Mărăcineni, dar pentru că primarul Titel Măleanu și omul de afaceri Ion Leu erau doi prieteni vechi, care se sprijiniseră inclusiv în afacerile particulare momentul a fost depășit.
Nu la fel de simplu avea să fie pentru Titel Măleanu ca să obțină toate avizele, de la o sumedenie de instituții ale statului. A fost nevoie ca primarul de Mărăcineni să facă mai multe vizite chiar la Ministerul Agriculturii, acolo unde trebuia să convingă anumiți funcționari publici de însemnătatea proiectului, și că de implementarea acestuia depinde ritmul de dezvoltare a două comunități rurale, adiacente bazinului legumicol, unde trăiesc peste 20.000 de suflete. Dar cea mai mare rezistență avea să opună un directoraș din teritoriu, pe care mama lui îl pusese șef la Hidroelectrica Buzău, și de la importanța scaunului său timp de două luni nici nu a vrut să audă de necazurile celor 20.000 de oameni, chiar dacă recomandările de la București indicau o atitudine transparentă. Se pare însă că soarta a fost de partea cetățenilor, pentru că individul a fost schimbat pe considerente politice, iar ce s-a întâmplat cu el chiar nu ne interesează.
Conducta lui Titel Măleanu
La ora la care acest material era dat publicității, investiția pentru reabilitarea sistemului de irigații de la Mărăcineni era realizată mai mult de două treimi. Doar câteva lungimi de conductă mai trebuia asamblate și albia râului Buzău avea să fie traversată, iar primarul Constantin Dumitru, cunoscut de consătenii săi mai ales după supranumele de Titel Măleanu, avea să intre în istoria localității. Pentru că aproximativ 200 de metri de conductă fuseseră cumpărați din banii primarului, lucrătorii erau de părere că obiectivul ar putea fi numit Conducta lui Măleanu! Timpul va decide!
Gigi Manole
