booked.net

Share

Constantin Boșcodeală, președintele PSD Buzău, este singurul politician buzoian care a ajutat efectiv comunitatea din Mărăcineni, donând din partea orașului conducta pentru aducțiunea apei.

    La Mărăcineni, problema apei pentru irigat a fost reclamată şi… rezolvată în mai toate campanile elecorale, după 1992. De fapt, criza apei a început să fie resimţită mai târziu, cam la două mandate .....

..... după anul amintit, când statul a lăsat să se înţeleagă că nu mai are nici cel mai mic chef să se intereseze de soarta canalelor pentru irigaţii, cele care asigurau bunăstarea și în bazinul legumicol Mărăcineni. Acolo, unde la un moment dat, chiar dacă era pe „celălalt timp”, se raportau producţii, pe bune, record, şi ceapa de Buzău, cu tot cu inginera care asista producţia, o anume doamnă Elena (nu tovarăşă!), obţinea locul I pe ţară, adică Steaua Republicii Socialiste România.

 

     Şuşteru a ieşit în drum cu poftă să mănânce o legătură de lăptuci din Grădina Mărăcineniului. La început nu au fost prea mulţi care să-i ia în seamă ambiţia. Mai fuseseră şi alţii la fel de „viteji”.

„(…) zgârâie cu vârful piciorului o cruce în nisip și râse. Când era copil și făcea o cruce pe pământ, zicea că dedesubt gâlgâie un izvor. Prost mai era în tinerețe ! În fiecare an, în prima săptămână de primăvară, se ducea pe izlaz cu un țăruș să scoată brânduși. Le vedea: albe, în două foi, ca stropii de lapte căzuți din șiștar - și se repezea să le culeagă pe toate. Maică-sa îi zicea la plecare: - Câte brânduși ai să aduci acasă, atâția pui au să scoată cloștile noastre”.

 

Un primar cu misiunea lui Șușteru, al lui Fănuș Neagu

 

    Pe el, Titel Măleanu, actualul primar al comunei Mărăcineni, căruia i-am asociat și numele binecunoscutului personaj al lui Fănuș Neagu, nu l-a trimis nimeni să rezolve problema apei pentru irigat. A fost o ambiţie personală. Oamenii, legumicultori din tată în fiu, începuseră să se împace cu o anume realitate. Adică, ce a fost nu va mai fi. Adio grădini de legume! Poate şi de aceea patru ani Titel Măleanu a cam fost obligat să tragă barca pe uscat, cum vine vorba românului, pentru că nimeni din cei care îi promiseseră ajutorul nu s-a sinchisit, în special un deputat pe numele său Cezar Preda, care cerşise voturi pe uliţele satului tocmai în schimbul promisiunii că va aduce apă pe canalele de irigat la Mărăcineni.

     Poate, pentru că nu găsise, așa cum sperase și i se promisese la început, ajutor, nu s-a prea priceput să întreţină relaţiile normale cu legumicultorii… şi a considerat că este de datoria lui să le satisfacă orice mofturi. Inclusiv acela de a le curăţa canalele intrând în apă până la brâu, în timp ce ei, legumicultorii, rezemau sapele şi apreciau „obedienţa” primarului.

Titel Măleanu, după numele din buletin Constantin Dumitru, niciodată nu şi-a pus problema continuităţii în scaunul de primar. Din contră, a fost conştient că va lupta cel mai mult de unul singur. Era convins că va avea şi  rezultate, pentru că totdeauna a acţionat ca un  învingător, dar la fel de liniştit număra puţinele momente de recunoştinţă din partea celor pentru care renunţase la un orar strict de lucru, când era prezent în fiecare seară la masă cu familia.

     Dacă Dumenzeu i-a ajutat lui, a considerat că trebuie să întoarcă o asemenea favoare, şi o slujbă împlinită în folosul comunităţii era tocmai ce îl putea linişti. Cu astfel de gânduri a cultivat și prietenia cu primarul orașului Buzău, Constantin Boșcodeală, de altfel singurul politician care întradevăr a ajutat și comunitatea de la Mărăcineni.

 

Conducta a fost donată de Constantin Boșcodeală și CLM Buzău

 

      Aproape 500 de metri liniari de conductă, cu un diametru la interior de 800 de milimetri, au fost puși la dispoziția administrației din Mărăcineni de Consiliul Local Municipal Buzău. Este adevărat că respectiva conductă putea fi valorificată la fier vechi, iar banii încasați să fie cheltuiți în folosul cetățenilor orașului Buzău. Cu siguranță, însă, inițiativa primarului Boșcodeală va favoriza, în final, tot locuitorii municipiului Buzău, pentru că cea mai mare parte din legumele care vor fi produse, de acum încolo în siguranță, în bazinul legumicol Mărăcineni, vor fi valorificate pe piețele orașului reședință de județ.

      Bune intenții față de locuitorii comunei Mărăcineni a dovedit primarul Constantin Boșcodeală și atunci când omologul său, Constantin Dumitru i-a propus înființarea unei asociații intercomunitare pentru a putea fi rezolvată problema transportului public. La această oră, și datorită implicării primarului Constantin Boșcodeală, transportul public în Mărăcineni funcționează după orarul celui din orașul Buzău.

 

Cât curaj îți trebuie să demarezi o investiție de aproape două miliarde de lei, în timp ce conturile Primăriei erau blocate?

 

    Lui Titel Măleanu îi displace termenul curaj, preferînd să discute despre perseverență și tenacitate. Niciodată, și înainte de a obține funcția publică, dar mai ales acum, nu a dezarmat și nu a considerat cauza pierdută chiar dacă primele demersuri, de regulă, se soldau cu eșecuri. Orice proiect, orice investiție de utilitate publică trebuie implementat în colaborare cu alte instituții ale statului, și tocmai aici era neajunsul.

    Patru ani, adică cei ai primului mandat, i-a pierdut primarul Constantin Dumitru pentru a convinge anumiți funcționari ai statului că sistemul de irigații de la Mărăcineni trebuie reabilitat. După patru ani nu obținuse decât... promisiuni. De la politicieni, pe care i-a ajutat să obțină mandate de parlamentari, și funcționari ai statului.

 

Proiect de utilitate publică susținut cu fonduri private

 

     O parte însemnată din cheltuielile cu mâna de lucru urma să fie asigurată din resurse proprii. Adică lucrările de sudură și alte intervenții de ordin tehnic, sau cele de excavare deveneau atributul unora dintre angajații societății de gospodărie locală. Prima problemă financiară avea să apară la plata proiectului tehnic. Pentru că și bugetul comunei Mărăcineni trecea prin aceeași criză regăsită la nivel național, primarul a fost obligat să identifice soluții, adică sprijin financiar, în zona agenților economici privați. Așa se face că primele aproximativ 300 de milioane de lei, pentru plata documentațiilor tehnice, au fost puse la dispoziție de omul de afaceri Ion Leu, care are dezvoltată o afacere în zonă pe domeniul exploatării agregatelor de balastieră.

 

Pe câte unul îl pune mă-sa director...

 

     Omul de afaceri Ion Leu, cel care tocmai aminteam că a fost de acord să achite suma de 300 de milioane de lei pentru eliberarea documentațiilor tehnice va fi, la final, unul dintre beneficiarii noului sistem de irigații, reabilitat. Cu toate acestea, gestul său a fost de apreciat, mai ales că nu avea de ce să-și asume o astfel de responsabilitate, obligațiile de plată fiind ale Primăriei Mărăcineni, dar pentru că primarul Titel Măleanu și omul de afaceri Ion Leu erau doi prieteni vechi, care se sprijiniseră inclusiv în afacerile particulare momentul a fost depășit.

Nu la fel de simplu avea să fie pentru Titel Măleanu ca să obțină toate avizele, de la o sumedenie de instituții ale statului. A fost nevoie ca primarul de Mărăcineni să facă mai multe vizite chiar la Ministerul Agriculturii, acolo unde trebuia să convingă anumiți funcționari publici de însemnătatea proiectului, și că de implementarea acestuia depinde ritmul de dezvoltare a două comunități rurale, adiacente bazinului legumicol, unde trăiesc peste 20.000 de suflete. Dar cea mai mare rezistență avea să opună un directoraș din teritoriu, pe care mama lui îl pusese șef la Hidroelectrica Buzău, și de la importanța scaunului său timp de două luni nici nu a vrut să audă de necazurile celor 20.000 de oameni, chiar dacă recomandările de la București indicau o atitudine transparentă. Se pare însă că soarta a fost de partea cetățenilor, pentru că individul a fost schimbat pe considerente politice, iar ce s-a întâmplat cu el chiar nu ne interesează.

 

Conducta lui Titel Măleanu

 

      La ora la care acest material era dat publicității, investiția pentru reabilitarea sistemului de irigații de la Mărăcineni era realizată mai mult de două treimi. Doar câteva lungimi de conductă mai trebuia asamblate și albia râului Buzău avea să fie traversată, iar primarul Constantin Dumitru, cunoscut de consătenii săi mai ales după supranumele de Titel Măleanu, avea să intre în istoria localității. Pentru că aproximativ 200 de metri de conductă fuseseră cumpărați din banii primarului, lucrătorii erau de părere că obiectivul ar putea fi numit Conducta lui Măleanu! Timpul va decide!

Gigi Manole

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)