booked.net

Share

CJ_Buzau_2.jpgConsiliului Judeţean a aprobat, la şedinţa arondată lunii iunie, un referat prezentat de preşedintele Petre Emanoil Neagu prin care erau puse la punct ultimele detalii privind funcționarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009”.

Consilierii judeţeni au fost de acord cu o contribuţie financiară de la bugetul propriu al judeţului pentru ca noua entitate să poată funcţiona. De asemenea, plenul Consiliului Judeţean a fost de acord şi cu repartizarea unui sediu, în clădirea de pe strada Chiristigii. Între timp, la ultima şedinţă, în luna iulie, consilierii judeţeni au parafat şi organigrama asociaţiei, care va începe să funcţioneze cu un personal alcătuit din trei funcţionari.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” a fost constituită în scopul înfiinţării, exploatării şi gestionării în comun a serviciilor de salubrizare a localităţilor precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice destinate înfiinţării şi dezvoltării a sistemelor de utilităţi publice. De la înființare Asociația a căutat să îndeplinească anumite activități pe linie de salubrizare, în acest sens organizând procedurile de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de delegare al serviciului de salubrizare privind activitatea de sortare și eliminare prin depozitare a deşeurilor municipale. Printr-o adresă înaintată Consiliului Județean Buzău, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” a solicitat sprijinul prin acordarea unei contribuții financiare din bugetul propriu al județului care să asigure operaționalizarea unei structuri organizatorice cu personal angajat, în vederea efectuării proceselor și documentelor ce decurg din activitatea Asociației. Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” cuprinde prevederea ca pentru realizarea scopului și obiectivelor Asociația poate constitui un aparat tehnic propriu.

textile-1.jpgDe asemenea, pentru funcționarea Asociației era nevoie de un spațiu cu destinația birouri, pentru desfășurarea activității administrative, care a fost pus la dispoziţie în clădirea de pe strada Chiristigii. „Având în vedere calitatea Județului Buzău de membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară <Eco Buzău 2009> și complexitatea activității Asociației, prin monitorizarea executării contractelor de delegare precum și intenția de demarare a procedurilor de atribuire a contractului de delegarea privind activitatea de colectare separată și transportul separat al deșeurilor menajere pentru unitățile administrativ-teritoriale care au calitate de membru asociat, considerăm că este necesară acordarea unei contribuții financiare din bugetul propriu al județului, precum și punerea la dispoziţie a unui spaţiu de birouri cu destinaţia de sediu administrativ care să asigure operaționalizarea unei structuri organizatorice cu personal angajat. Totodată, facem precizarea că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară <Eco Buzău 2009> are în componenţa sa un număr de 86 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău”, se arată în referatul preşedintelui Petre Emanoil Neagu, prezentat plenului Consiliului Judeţean Buzău.

 

PRIMPĂRIA

MĂRGĂRITEŞTI

- Anunţ public -

Primăria Mărgăriteşti anunţă începerea următoarelor lucrări:

1. Autorizaţia nr. 56 din 24 mai 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Construire împrejmuire teren sport.

 

2. Autorizaţia nr. 655 din 12 iunie 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Amenajare parcare şi spaţiu de joacă copii, sat Fântânele, comuna Mărgăriteşti, judeţul Buzău.

....................................

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEZBATEREA PUBLICĂ

Comuna Săpoca, cu sediul în comuna Săpoca, sat Săpoca, str. Principală, nr. 121, judeţul Buzău, în calitate de titular al Planului Urbanistic Zonal -”Dezvolatrea unei zone ID – Industrie şi depozitare, prin introducerea în intravilan,a 3 terenuri din domeniul privat al comunei Sapoca”, cu amplasamentul în comuna Săpoca, sat Săpoca
.....................................
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)