Share

drum_vintila.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean, economistul  Petre Emanoil Neagu, a reluat, de curând, un subiect de importanţă majoră în macroeconomia judeţeană şi, de asemenea, s-a folosit de moment pentru a reveni cu scuze la adresa cetăţenilor pentru

 disconfortul prelungit, care s-a creat pe şantierele în lucru. Neagu este convins că mai multe drumuri județene de mare interes vor arăta în curând așa cum trebuie, după zeci de ani în  care s-au aflat într-o stare groaznică, iar unele nici măcar n-au văzut asfaltul vreodată. Drumurile duc către comune din zonele de deal-munte ale judeţului, iar dincolo de instaurarea confortului în ce priveşte calitatea serviciilor de transport public de persoane, şeful Consiliului Judeţean a scos în evidenţă perspectiva dezvoltării şi exploatării componentei turistice în zonele amintite.

Neagu spune că în acest moment se caută firmă pentru asfaltarea porțiunii Vintilă Vodă – Plaiu Nucului, aferentă DJ 203K, licitația fiind urcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar proiectul are finanțare europeană. „Avem ridicat în SEAP continuarea drumului 203K, de la Vintilă Vodă până la Plaiul Nucului, deja proiectul a fost realizat. Este un lucru important. Imediat după terminarea licitației se va începe să se lucreze efectiv. Acela este un proiect pe fonduri europene”, a spus preşedintele Neagu. Asta înseamnă că în acest moment se caută constructor pentru executarea asfaştării, dar oficialul nu a putut spune cât ar putea să dureze licitaţia.

Două şantiere speciale sunt organizate şi avansează cu lucrările pe alte două drumuri de importanţă majoră în configuraţia judeţeană. Este vorba despre asfaltarea drumurilor care vor ajunge la Bisoca, respectiv Brăeşti. În cazul primului drum a fost vorba despre reabilitarea  şi modernizarea părţii carosabile, în timp ce despre cel de-al doilea se poate spune că este pentru prima dată când pe această rută se toarnă asfalt – de la Cozieni la Brăeşti. În schimb, ambele drumuri au avut un aşa zis numitor comun, fiind vorba despre ample lucrări pentru consolidarea, fie a părţii carosabile, fie a zonelor adiacente. În ambele cazuri este vroba despre drumuri care traversează zone cu soluri instabile. De data aceasta, însă, președintele Neagu dă asigurări că planurile vor fi duse până la capăt, iar întârzierile au fost cauzate de dificultățile întâlnite în teren.

Neagu.jpg

„Avem în lucru două drumuri mari județene: unul care face legătura Vintilă Vodă – comuna Bisoca, iar celălalt se continuă din comuna Cozieni până în comuna Brăești. Au fost lucrări ample. Îmi cer scuze cetățenilor, pentru că oamenii trebuie să fie bine informați. Eu îmi asum anumite lucruri pentru că, de regulă, în momentul în care nu ești un om asumat, nu poți să realizezi lucruri. A fost destul de dificil să puteam să realizăm aceste drumuri din mai multe puncte de vedere. În momentul acesta ne apropiem de final, să știți că anul acesta și acel drum (DJ 203L, n.r.) va fi realizat, s-au făcut poduri, consolidări etc.”, a mai declarat Neagu.

De asemenea, se va reabilita şi drumul care duce la principalul obiectiv turistic al judeţului Buzău, Vulcanii Noroioşi, proiectul fiind în faza de licitaţie.

Este una dintre cele mai scumpe lucrăridin istoria județului, zona fiind una cu alunecări de teren pe mai multe porțiuni. În total, va costa circa 288 milioane de lei, sumă ce va fi finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o contribuție a Consiliului Județean Buzău de 147 milioane lei.

Autoritățile vor pune accent pe partea de consolidare, așa încât investiția să nu fi fost în zadar și să reziste ani buni de aici înainte. „Începând din zona DN 10 (…) sunt niște terenuri mișcătoare, sunt alunecări foarte multe de teren. Vom face niște consolidări, altfel se va întâmpla cum s-a întâmplat (la Măgura, n.r.) și acum (…) Eu mi-aduc aminte foarte bine, eram tot la Consiliul Județean, nu eram în această calitate de președinte, aveam altă funcție la momentul respectiv, s-a turnat asfalt și chiar s-a făcut cu responsabilitate în zone spre Vulcanii Noroioși și după trei ani de zile iarăși a plecat terenul. În primul rând, dacă vrem să facem lucrări care să țină cel puțin 10-20 de ani, sunt lucrări migăloase, costisitoare de bani și de timp, și înseamnă consolidări, apărări de maluri”.