booked.net

Share

geoparc2.jpgExperţii UNESCO sosesc în România să evalueze “Ţinutul Buzăului”

– ultima etapă în obţinerea titlului de Geoparc Global

Bucureşti, 14 septembrie 2021 - „Ţinutul Buzăului”/„Buzău Land” parcurge, zilele acestea, ultima etapă înainte de a deveni Geoparc Global UNESCO, al doilea din ţara noastră (după Ţara Haţegului), recunoscut ca un teritoriu cu valori naturale şi culturale de importanţă internaţională. În data de 15 septembrie a.c., experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) sosesc în România pentru a evalua Ţinutul şi a verifica, astfel, dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul transmis la Paris, în decembrie 2020.

Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul roşu de la Colţi – renumitele locuri ale Ţinutului Buzăului vor fi evaluate, în următoarele zile, prin prisma diversităţii geologice şi culturale a zonei.

Doi specialişti internaţionali UNESCO vor petrece câteva zile în Ţinutul Buzăului, în perioada 15-19 septembrie a.c., evaluând 101 de criterii şi verificând dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul celor 18 comune care constituie Ţinutul, transmis în decembrie anul trecut. Experţii vor lua pulsul comunităţii locale, având întrevederi cu primarii, cu antreprenorii, localnicii şi profesorii din zona Buzăului.

 

Cei doi evaluatori UNESCO sunt recunoscuţi ca fiind extrem de riguroşi. Ilias Valiakos (Geoparcul Insula Lesvos, Grecia) este evaluatorul UNESCO cu cele mai multe misiuni de validare şi unul dintre cei mai experimentaţi evaluatori de Geoparcuri, în vreme ce Margaretha Roelfs (Geoparcul Hondsrug, Olanda) provine din singurul Geoparc Global UNESCO din Olanda.

“Buzău Land” trebuie să bifeze 99 din cele 101 de criterii analizate, pentru a primi titlul de Georparc UNESCO

“Vizita evaluatorilor externi este forte importantă pentru noi. Misiunea noastră este o adevărată provocare, pentru că de ea depinde titlul de Geoparc UNESCO al <<Ţinutului Buzăului/Buzău Land>>. Cei doi specialişti vor analiza impactul Ţinutului asupra educaţiei, turismului şi economiei locale, precum şi asupra protejării patrimoniului natural şi cultural al zonei. În cadrul vizitei, va trebui să convingem că proiectul contribuie eficient la toate aceste puncte”,explică Răzvan-Gabriel Popa, Director Executiv al Asociaţiei Ţinutului Buzăului şi coordonatorul acestei iniţiative de certificare internaţională.

Experţii internaţionali vor analiza impactul proiectului “Buzău Land” asupra comunităţii. În urma vizitei pe teren, evaluatorii vor acorda un feedback general, fără a da imediat un verdict. După aproximativ o săptămână de la finalizarea vizitei în România, specialiştii vor transmite un raport comun la Secretariatul UNESCO din Paris, Franţa. Acesta din urma va analiza raportul, împreună cu celelalte două rapoarte întocmite de o comisie UNESCO şi de o comisie a Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Geologice (IUGS) - pe baza dosarului transmis de Asociaţia Ţinutul Buzăului, în 2020. Ulterior, Secretariatul UNESCO va transmite o propunere de acceptare, de amânare ori de respingere către boardul Georparcurilor UNESCO, ce se întruneşte în fiecare an, în luna mai. În urma voturilor obţinute, se va comunica decizia finală.

Pentru a obţine statutul de Geoparc Global, “Ţinutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din cele 101 de criterii analizate de specialişti. Vizita experţilor reprezintă ultima etapă a procesului de evaluare a proiectului, în urma căreia proiectul poate primi acceptul statutului de Geoparc, o amânare a titlului (va primi instrucţiuni clare pentru rectificare, urmând ca în decurs de 1-2 ani să le implementeze şi să le trimită spre analiză către UNESCO) sau respingerea definitivă a acestuia.

Despre procesul de aplicare şi beneficiile statutului de Geoparc UNESCO

În decembrie 2020, după iniţierea procesului de aplicare pentru obţinerea statutului de Geoparc Global, Asociaţia Ţinutul Buzăului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău, a finalizat cu succes primul capitol al proiectului, transmiţând către UNESCO dosarul de evaluare. Aplicaţia a constat în prezentarea teritoriului, a patrimoniului cultural, a valorilor geologice semnificative pentru istoria planetei şi a progresului pe care echipa l-a făcut în ultimii ani, pentru a pune aceste valori în slujba comunităţilor locale. Comisia Naţională a României pentru UNESCO a sprijinit demersul, susţinând activ întregul proces de aplicare.

Statutul de Geoparc Global UNESCOatestă teritoriul respectiv precum o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educaţională, economică şi socio-culturală a comunităţilor. Această dezvoltare are loc în consens cu protejarea şi dezvoltarea mediului înconjurător. Principalii piloni ai acestui proces sunt mediul, economia şi societatea.

“Buzău Land” va deveni, astfel, un teritoriu recunoscut pe plan internaţional, fiind promovat de UNESCO şi de reţeaua Europeană şi Globală a Geoparcurilor. Totodată, statutul de Geoparc Global va atrage turişti şi va avea potenţial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură. De asemenea, statutul ar aduce cu sine atragerea de investiţii în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaştere economică şi socială a unei zone rurale care, până acum, a fost ocolită de oportunităţi. “Buzău Land” va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecaţi peste graniţe - de a se întoarce acasă.

Odată obţinut titlul, el va trebui menţinut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat şi revalidat de către doi specialişti internaţionali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităţilor.

Managementul Geoparcului va fi asigurat de Asociaţia Ţinutul Buzăului şi va fi sprijinit de partenerii săi, Consiliul Judeţean Buzău şi Universitatea din Bucureşti, de un Consiliu Ştiinţific, precum şi de un Consiliu Consultativ. De asemenea, pentru ca Ţinutul Buzăului să poată funcţiona ca Geoparc UNESCO, el va avea un buget multi-anual. O parte din acest buget va fi asigurat de Consiliul Judeţean Buzău, iar cealaltă parte - din fondurile Asociaţiei Ţinutul Buzăului. La bugetul Geoparcului se vor adăuga sponsorizări, donaţii, redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe salariu şi veniturile realizate din vânzarea produselor marca Ţinutul Buzăului. Oricine va putea contribui la susţinerea şi promovarea Geoparcului, redirecţionând cei 3,5% către Asociaţia Ţinutul Buzăului sau comandând din magazinul online.

Despre Asociaţia Ţinutului Buzăului

Asociaţia Ţinutul Buzăuluieste o organizaţie neguvernamentală, care a luat naştere în urmă cu patru ani şi care sprijină dorinţa comunităţilor de a se dezvolta, având la bază patrimoniul natural şi cultural local. Asociaţia este formată din specialişti în domenii dedicate dezvoltării durabile, care activează în universităţi europene ori în companii de top.

Iniţiativa “Ţinutul Buzăului” a pornit în 2007 şi a atras oameni, instituţii, companii şi ONG-uri care şi-au manifestat sprijinul în dezvoltarea sa. Aplicaţia “Buzău Land” la statutul de Geoparc Global UNESCO are la bază un parteneriat între Asociaţia Ţinutul Buzăului, Consiliul Judeţean Buzăuşi Universitatea din Bucureşti.Aplicaţia în sine a fost redactată şi transmisă de Asociaţia Ţinutul Buzăului.

Consiliul Judeţean Buzău oferă sprijin financiar acestei iniţiative, acordând o finanţare de 70.000 de euro/an, timp de şapte ani, începând cu anul 2020. Sprijinul financiar acoperă, în acest moment, 70% din bugetul Geoparcului Aspirant Ţinutul Buzăului, restul de 30% fiind acoperit de Asociaţia Ţinutul Buzăului. Fondurile primite de la Consiliu sunt folosite pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, proiecte educaţionale, sociale, de promovare a teritoriului, precum şi pentru o parte a costurilor de management.

De cealaltă parte, Universitatea din Bucureşti oferă expertiză ştiinţifică şi susţine activităţile educaţionale şi de cercetare, fiind un partener pe termen lung al acestei iniţiative, ce vine cu experienţa practică a Geoparcului UNESCO Ţara Haţegului.

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)