Share

neagu_drum.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a explicat presei locale, după şedinţa ordinară a lunii iulie, că măririle de preşuri pe piţa materialelor de construcţii au creat mari probleme constructorilor cu care Instituţia judeţeană are contracte,

 şi că aceştia au trimis notificări, cum că este posibil să nu mai poată fi onorate contractele.

„Majoritatea constructorilor au făcut notificări, că nu îşi mai pot duce la îndeplinire contractele. Avem, de exemplu, o firmă care contractase lucrările pentru întreţinerea de vară a drumurilor şi care, efectiv, şi-a retras muncitorii. Din fericire pentru noi, Instituţia Consiliului Judeţean, contractul era pe partea finală, iar în urma discuţiilor pe care le vom avea cât de curând, cel mai probabil contractul va fi reziliat de comun acord”, a spus preşedintele Neagu.

O soluţie este aşteptată de la Ministerul Dezvoltării, acolo unde majoritatea UAT-urilor au transmis nemulţumirile. Se aşteaptă un răspuns pozitiv la momentul rectificării bugetare, anunţată de premierul Câţu aproximativ la finele lunii august.