Share

neagu_petre_emanoil.jpgCriza financiară instalată de premierul Câţu şi Guvernul de coaliţie PNL-USR-PLUS-UDMR se resimte acut în teritoriu la numai trei luni de la aprobarea bugetului naţional. Zilele trecute de la Ministerul Dezvoltării pleca în teritoriu o circulară prin care primarii erau informaţi că

 nu mai sunt fonduri la dispoziţia programului de anvergură naţională PNDL. Investiţiile în derulare  vor fi oprite, pur şi simplu, iar proiectele aflate în faze avansate de aprobare şi obţinere a avizelor ar putea fi următoarele „victime” ale măsurii luate de Guvernul Câţu.

În condiţiile în care primarii şi preşedinţii de consilii judeţene nu mai au nici o speranţă că vor fi ajutaţi financiar de la Bucureşti, Consiliul Judeţean va  apela la împrumuturi pentru a putea continua investiţiile programate pentru acest an. Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, economistul Petre Emanoil Neagu va propune consilierilor judeţeni, la şedinţa de miercuri, 30 iunie, un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea contractării şi garantării unei finanţări rambursabile interne, în valoare de 46 milioane de lei, în vederea asigurării cofinanţării şi prefinanţării proiectelor de interes judeţean, finanţate din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Practic, Executivul Consiliului Judeţean se vede nevoit să identifice alte surse de finanţare, decât cele guvernamentale, pentru susţinerea cheltuielilor declarate neeligibile, adică cele care nu vor beneficia de suport financiar european. 

Proiectele de investiţii ce vor fi demarate în acest an vizează stimularea mobilităţii la nivel regional, prin mnodernizarea infrastructurii rutiere pe tronsonul Vintilă Vodă Plaiul Nucului, modernizarea a 4,6 kilometri din DJ 216, pe porţiunea DN 22, Lunca-Măcrina-Nicoleşti.

Preşedintele Consilului Judeţean, Petre Emanoil Neagu preciza recent că din cauza lipsei fondurilor alocate de la bugetul statului, unele investiţii nu vor putea fi puse în practică, avizele expirând până la obţinerea autorizaţiei de construire, iar reluarea obţinerii lor nu înseamnă decât un alt consum financiar important şi de asemenea timp alocat. În acest context, preşedintele Neagu considreră că este important să se analzeze posibilitatea avizării mai rapide a investiţiilor instituţiei, cu o procedură simplificată la nivelul instituţiilor  de mediu şi apă.