Share

petre_emanoil_neagu_ok.jpgExecutivul Consiliului Judeţean Buzău a mai consumat o etapă pentru realizarea obiectivului „Strategia de Dezvoltare a judeţului Buzău” în perioada 2021-2027. Primarii de comune au fost convocaţi în Sala Mare  Consiliului Judeţean, unde au fost consultaţi

  cu privire al conţinutul documentului necesar pentru a creşte eficienţa activităţilor administrative la nivelul judeţului.

„În urma acestor dezbateri vom putea adapta direcţiile de dezvoltare şi obiectivele strategice pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a localităţilor judeţului”,a scris pe facebook preşedintele Consiliului Judeţean Petre Neagu.

La finalul lunii mai 2020, Consiliul Judeţean Buzău a semnat în acest sens contractul de finanţare pentru proiectul „Planificare strategică, simplificare administrativă şi optimizare a unor servicii pentru cetăţeni, la nivelul judeţului Buzău”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, POCA/661/2/1 – CP13/2019, Axa Prioritară 2, „Administraţiei publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente”, Obiectivul specific 2.1 „Introducerea de sisteme şi standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanţă cu SCAP”.

Perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni, de la data semnării contractului de finanţare, 18 mai 2020, valoarea totală a proiectului este de 3.872.633 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă este de 3,701.884 lei, din care 3.210.818 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 491.066 lei, valoare eligibilă nerambursabilă de la bugetul naţional, iar 75.548 lei cofinanţare eligibilă a beneficiarului – contribuţie proprie a Consiliului Judeţean Buzău.

„Acest proiect este esenţial pentru simplificarea procedurilor administrative dintre cetăţeni şi Consiliul Judeţean, pentru reducerea birocraţiei. De asemenea, Harta Inteligentă a judeţului reprezintă o soluţie informatică ce va permite accesarea tuturor informaţiilor legate de investiţii, infrastructură rutieră, obiective turistice s.a., în timp real. Toate aceste informaţii, actualizate la zi, vor fi la un click distanţă de fiecare cetăţean. Un alt aspect esenţial este legat de elaborarea Strategiei de Dezvoltare a judeţului pentru perioada 2021-2027 şi a Planului Strategic instituţional 2021-2022. Beneficiile constau în creşterea eficienţei utilizării resursei financiare şi implementarea cu succes a managementului bazat pe obiective şi rezultate”,a mai comentat preşedintele Petre Neagu.