Share

Adrian-PETRE.jpgAleșii județeni sunt convocați, joi, în ultima ședință ordinară a mandatului 2016-2020. Pe ordinea de zi a ședinței convocată de președintele Petre Emanoil Neagu se regăsesc nu mai puțin de 30 de proiecte de hotărâri care vizează rectificări bugetare, repartizarea unor sume din fondul de rezervă al județului,

documentații tehnico-economice pentru realizarea unor poduri în comuna Chiojdu, documentații tehico- economice ale unor proiecte derulate de D.G.A.S.P.C., proiecte ce vizează transportul public județean de călători, aprobarea modificării actului constitutiv al ADI Progaz Buzău 2020, dar și acordarea unui nou titlu de cetățean de onoare antrenorului emerit la tenis de masă Emilian Băcioiu.

„Am participat astăzi la ultima Ședință Ordinară a Consiliului Județean Buzău din acest mandat. Sunt bucuros că am făcut parte din această echipă sudată, cu experiență solidă în administrația publică locală și cu aplecare către cetățeni. Sunt mândru de realizările pe care, împreună, le-am oferit comunității buzoiene și avem încă energie și determinare pentru a continua proiectele pentru buzoieni și în următorul mandate”,a postat pe pagina personal de socializare vicepreşedintele CJ Buzău, Adrian Petre.