booked.net

Share

neagu_cu_titel2.jpgProiectul de dezvoltare ambiţios, privind extinderea reţelei de alimentare cu gaze naturale în zonele rurale, cel mai complex pe care îl poate cunoaşte judeţul Buzău după 1990, a făcut, zilele trecute, noi paşi importanţi.

 ,,Ieri (n.r., 16 septembrie) am semnat Autorizaţia de Construire pentru a ajunge magistrala în Mărăcineni, se va traversa râul Buzău dinspre Verneşti. Lucrarea o va face Transgazul, este o lucrare complexă. Ei dau un termen de 6 luni, eu spun că în primăvara anului viitor va ajunge magistrala la Mărăcineni”,a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în cadrul şedinţei ordinare a CJ de săptămâna trecută.

 Societatea Transgaz SA Mediaş a obţinut, la sfârşitul anului trecut, certificatul de urbanism solicitat Consiliului Judeţean Buzău pentru lucrarea ce vizează înfiinţarea conductei de transport gaze naturale Verneşti – Mărăcineni şi a demarat imediat procedura de obţinere a acordurilor şi avizelor necesare pentru emiterea autorizaţiei de construire a obiectivului. Construirea conductei de transport gaze naturale Verneşti – Mărăcineni reprezintă etapa I de realizare a proiectului. În etapa II conducta va fi prelungită de la Mărăcineni la Poşta Cîlnău, iar în etapa a III reţeaua va ajunge la Boboc, comuna Cochirleanca.

Pentru realizarea primei etape, conducta va subtraversa mai multe căi de comunicaţii (drumuri naţionale, judeţene, comunale, căi ferate), precum şi reţele de apă şi canalizare. Se are în vedere subtraversarea canalului energetic şi a râului Buzău cu o ţeavă subterană de la Verneşti până la Mărăcineni. La Mărăcineni va fi instalată  o staţie de distribuţie, de unde ţeava de gaz va pleca, pe de o parte, înspre Săpoca, pe de alta înspre Poşta Câlnău.

Pentru că în presa locală a apărut o informaţie eronată, administratorul public al comunei Mărăcineni, Constantin „Titel” Dumitru a făcut rectificarea:„Este important pentru locuitorii comunei Mărăcineni să facem următoarea precizare: proiectul pentru construirea reţelei locale pentru distribuirea gazelor naturale include şi realizarea branşamentelor la fiecare beneficiar şi montarea contorului de gaze! Cu alte cuvinte, gazele vor fi aduse până la poartă, iar locuitorii vor avea doar preocuparea pentru realizarea instalaţiilor din propria gospodărie”!

neagu_cu_titel.jpg

Primele discuţii despre proiectul de dezvoltare au avut loc încă din luna februarie 2019 când preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Dumitru Chiriţă şi directorul general al Transgaz, Ion Sterian, au dezbătut cu autorităţile buzoiene acest subiect şi au fost stabiliţi paşii ce trebuie urmaţi pentru dezvoltarea reţelelor de gaze naturale în judeţul Buzău, respectiv a înfiinţării de noi distribuţii de gaze către toate comunele judeţului. Potrivit discuţiilor iniţiale, traseul reţelei era structurat în patru direcţii; o conductă de transport gaze naturale pe direcţia Verneşti – Săpoca – Berca – Vipereşti – Cislău, Pătârlagele, o conductă de transport gaze naturale pe direcţia Bălăceanu – Ziduri – Racoviţeni – Murgeşti – Mărgăriteşti – Valea Salciei, o conductă de transport gaze naturale pe direcţia Balta Albă – Boldu – Puieşti şi o conductă de transport gaze naturale pe direcţia Merei – Stâlpu – Ulmeni – Pietroasele – Breaza – Săhăteni. Localităţile din vecinătatea conductelor existente ar urma să fie racordate ulterior la Sistemul Naţional de Transport Gaze. Pentru localităţile din gruparea Centru – Vest aferente văii râului Buzău punctul maxim al conductei de transport gaze naturale poate fi oraşul Pătârlagele, dar traseul trebuia confirmat la faţa locului, având în vedere terenul accidentat şi dezvoltarea localităţilor. În schimb, alimentarea cu gaze naturale a oraşului Nehoiu ar urma să se facă pe reţea de medie presiune. În acest moment, doar 14 localităţi din judeţul Buzău sunt racordate, total sau parţial, la acest serviciu de utilitate publică.

b_800_600_16777215_00_images_M2020(8)_autorizatie_de_constructie.jpg

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
a fost ales la şefia
Grupului parlamentar
de prietenie
cu Republica Singapore
„Am onoarea ca de astăzi (n.r.-11 mai a.c.) în urma votului acordat în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, să conduc Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore.
......................................
PNRR,
eşec, neglijență
şi interese obscure
decontate
din viitorul tuturor
Din păcate pentru noi toți, rezultatele cele mai sumbre pe care le-am previzionat, generate de acțiunile sau mai bine-zis de inacțiunile Guvernului, s-au adeverit! Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) a fost retrimis pentru a treia oară de la Bruxelles. După cum ar fi spus un personaj al lui Caragiale, adaptându-și discursul la realitatea cotidiană: ”A treia oară tradus!”
.........................................
Ex-ministrul Sănătății,
calul troian al coaliției
de la Guvernare
Nu trece săptămâna fără ”valsul” stângaci și păgubos al celor de la guvernare cu cel mai controversat ministru pe care l-au avut vreodată guvernările de Dreapta.
Povestea „Sufletelor moarte”, reeditarea binecunoscutului roman al lui Gogol în varianta voiculesciană, ne dă sută la sută dreptate.

Citeşte mai departe...

.......................................
S-a rezolvat:
Viorel Holban
este bun de subprefect
În primă instanţă, propunerea organizaţiei liberalilor de la Buzău fusese respinsă, decizia Centrului fiind că fostul primar al Râmnicului ar fi suferit (tocmai) la imaginea publică. Aceasta pentru că în CV-ul politic al liberalului figurează o anchetă a inspectorilor DNA, aceştia fiind interesaţi de modalitatea în care fostul primar ar fi gestionat o finanţare europeană de aproximativ 500 de mii de euro!
............................
În războiul
cu primarul Toma,
Senatorul liberal
Vlad Pufu
exclude
blocajul financiar
la Primăria Buzău
„Am câştigat o bătălie, dar războiul nu poate fi câştigat cu riscul de a produce blocaje financiare, care ar împiedica funcţionarea instituţiei Primăriei Buzău”, a fost formula de început cu care senatorul liberal Vlad Pufu a reluat conferinţa de presă întreruptă, după cum a amintit politicianul, în luna februarie. Atunci, liberalul buzoian îl acuza pe primarul social democrat Constantin Toma că atentează la siguranţa financiară a cetăţenilor municipiului Buzău, după ce, beneficiind de majoritate absolută în CLM (Consiliul Local Municipal) a trecut la vot un proiect de hotărâre care majora taxele şi impozitele persoanelor fizice cu un procent de 50%.
............................................
Liberalii lui Orban
au ignorat
două proiecte majore
pentru cetăţenii
comunei buzoiene Săgeata
Fostul europarlamentar social democrat, Andi Cristea, actualmente deputat în Parlamentul României, a solicitat Guvernului Câţu şi parlamentarilor liberali (majoritari în coaliţia de guvernare) sprijin financiar pentru finalizarea a două proiecte de maximă importanţă, care se află în faze finale de execuţie pe teritoriul comunei buzoiene Săgeata.
.........................................
Liberalul
Gabriel Avrămescu
va participa la
Adunarea Interparlamentară
a Ortodoxiei
„Schimbările radicale ale stilului de viață, din ultimul an, provocate de pandemia Covid19, au adus atingere și acestei zone, fapt pentru care, soluțiile pentru adaptarea la noile condiții de viață, la noile mentalități, sau tendințele de dezvoltare a educației copiilor și a tinerilor trebuie să fie subiecte de discuție în cadrul întâlnirilor oficiale ale delegației Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei”.
.......................................
Spitalul
din Râmnicu Sărat,
între binecuvântare
și blestemul birocrației...
Râmnicu Sărat este orașul meu natal și, la fel ca majoritatea locuitorilor acestui oraș, mă bucur pentru fiecare realizare a lui sau mă întristez când pierdem ceea ce părea drept câștigat de noi.

Situația unicului nostru spital care deservește 14 localități învecinate ne-a pus în lumina reflectoarelor încă din luna martie a anului trecut, moment de cotitură când DSP a emis o decizie de transformare a acestei unități în ”spital-tampon” doar pentru cazurile de COVID-19.

Citeşte mai departe...

.............................................

Târgul de Turism
al României
Obiectivele
turistice buzoiene,
la un click distanţă

Având în vedere restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, organizatorii Târgului de Turism al României au decis ca cea de a 44-a ediție să aibă loc în perioada 18 - 21 februarie 2021, în format virtual, pe o platformă special creată. 
Platforma este dedicată atât agențiilor de turism, participărilor internaționale și serviciilor turistice, cât si zonelor turistice din România prin intermediul: unităților administrativ-teritoriale, consiliilor județene, primăriilor, asociațiilor de turism, oficiilor de turism.
..........................................
Branşare gratuită,
la gaze, de la contor
la primul foc

 

În judeţul Buzău, localitatea Mărăcineni va fi primul beneficiar al măsurii luate de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), demers ce urmează să fie publicat în zilele următoare în Monitorul Oficial.
De asemenea, având în vedere etapele consumate pentru obţinerea avizelor tehnice şi apropierea momentului pentru organizarea de şantier (execuţia subtraversării râului Buzău: Verneşti - Mărăcineni), comuna Mărăcineni ar putea fi chiar prima localitate la nivel naţional care va beneficia de programul lansat încă de pe vremea guvernului social democrat condus de Viorica Dăncilă.
În paralel cu măsura luată la nivelul agenţiei pentru reglementarea preţului la consumul de gaze naturale, antreprenorul la nivel naţional – TRANSGAZ – are în pregătire procedurile tehnice pentru organizarea licitaţiei de  adjudecare a lucrărilor din judeţul Buzău, concret realizarea subtraversării râului Buzău, între Verneşti şi Mărăcineni, pentru instalarea conductei de alimentare şi montarea staţiei de distribuţie pe malul stâng al râului, în satul Potoceni.
Data de 19 octombrie a.c. este fixată pentru deschiderea licitaţiei, la nivelul TRANSGAZ, şi timp de 20 de zile vor fi evaluate ofertele constructorilor. Cum în domeniul gazelor nu sunt admise contestaţii, tot ce este posibil ca încă din cursul lunii viitoare să fie dat şi ordinul pentru organizarea de şantier de către constructor.
În ce priveşte consumatorii casnici, vestea bună este că lucrările pentru branşare vor fi executate, până la primul foc, în casă, pe cheltuiala constructorului. Cât despre recuperarea cheltuielilor de către constructor (n.a. – cel mai probabil executantul şi viitorul concesionar al reţelei de distribuţie a gazelor va fi Distrigaz) tot ce este posibil ca acesta să fixeze o taxă ce va fi inclusă în factura lunară.

Deşi m-am stabilit de aproape doi ani în Zagreb, Croaţia, şi m-am adaptat destul de bine, fiindcă am copiii şi nepoţii alături, nu pot să nu mă gândesc la ţara şi locurile unde am văzut lumina zilei şi am trăit peste trei sferturi de veac, străduindu-mă să le fac cunoscută istoria, să prezint unele personalităţi care au dat viaţă şi faimă acestor locuri.

Cu salutări prieteneşti!

Date despre istoria Pieţei  „Stan Săraru”

Apariţia târgurilor a cunoscut o etapă de tranziţie deter­minată de nivelul de dezvoltare a producţiei meşteşugăreşti, dublată de o activitate comercială corespunzătoare, reflectată în apariţia unei pieţe permanente (pazar sau bazar) cu prăvălii, dughene, pivniţe şi magazii pentru mărfuri, dovezi ale unei activităţi de schimb şi a unei producţii de mărfuri în continuă dezvoltare, dar şi cu elemente de organizare municipală. Pazarul sau bazarul apare cu această denumire întru-un document emis la 9 iulie 1575 în cancelaria domnitorului Alexandru Mircea.

Citeşte mai departe...

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)