Share

transmurgesti2.jpgLocalnicii cred că este cel mai spectaculos drum din județ și l-au botezat „TransMurgești”. Drumul județean 203A are aproximativ 15 kilometri lungime și leagă municipiul Râmnicu Sărat de comuna Murgești. Recent au fost modernizați 7 kilometri care leagă localitățile 

Batogu, Murgești și Livada, una dintre cele mai pitorești zone ale județului Buzău. De aici, șoferii pot admira Valea Câlnăului în toată splendoarea sa.

Este o lucrare care a fost realizată la standardele cele mai înalte, spun reprezentanții Consiliului Județean Buzău. ,,Este un drum ce face legătura către o zonă pitorească a județului Buzău, zona Mărgăritești – Câmpulungeanca, astfel că toți locuitorii județului nostru, dar nu numai, se vor putea bucura de plimbări plăcute pentru a admira frumusețea naturii din județul nostru”, afirmă vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre.

transmurgesti1.jpg