Share

neagu_beceni_drum_2.jpgDupă ce a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru drumul de la Buda- Crăciuneşti, care va reface relaţia cu judeţul Prahova (de pe vremea când Cislăul făcea parte din Regiunea Ploieşti), preşedintele Petre Neagu ia încă o hotărâre spre reabilitare istorică

 şi completează harta rutieră a judeţului cu un proiect de modernizare a unui „drum de care”, o legătură importantă între comunităţile de pe Valea Slănicului şi Valea Câlnăului, folosită în mod obişnuit de locuitori, dar niciodată în atenţia autorităţilor!

 

Este vorba despre un  drum mai puţin cunoscut publicului din afara Văii Slănicului, care a făcut legătura, din toate timpurile, cu zona izolată a Blăjanilor, apoi mai departe spre Fundeni Zărneşti sau Poşta Câlnău, acum cu ieşire la Drumul European E85. Pentru locuitorii de pe Valea Slănicului, care ar vrea să ajungă la Fundeni Zărneşti sau Poşta Câlnău, modernizarea acestui drum ar însemna 50 de kilometri scurtaţi.

În nomenclatorul judeţului drumul în discuţie este de categorie „judeţean” – 215A. Primele demersuri pentru modenizare au fost întreprinse de primarul comunei Beceni, Laurenţiu Constantin, dar important este că a rezonat preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Neagu, care a fost de acord să includă „Drumul Blăjanilor” pe lista drumurilor cu proximimitate de asfaltare, cheltuielile urmând să fie suportate din bugetul judeţean.

Însă, demersul preşedintelui Neagu şi al primarului de Beceni, Laurenţiu Constantin îşi va regăsi utilitatea în special pe sectorul turistic şi agrituristic. După cum se ştie, Beceniul este una dintre porţile de intrare în Ţinutul Buzăului, un areal cu statut special pentru protejarea mediului. Pe de altă parte, zona Blăjaniului, chiar dacă nu mai este ce a fost odată, încă mai poate prezenta o carte de vizită onorabilă pe domeniul producţiei de vinuri roşii, unde un investitor străin susţine „Eticheta” vinului „Roşu de Blăjani”, cu un gust unic în Europa. Modernizarea drumului către podgoriile Blăjaniului va înlesni expediţii turistice de relaxare, care să se încheie cu o degustare la crama producătorului amintit sau, de ce nu, la poarta micilor gospodari.

b_800_600_16777215_00_images_M2020(7)_neagu_beceni_drum_3.jpg