Share

andreea_stanciu.jpgS-a nãscut în satul Limpeziş, comuna Movila Banului, județul Buzãu şi a absolvit Colegiul Național Pedagogic din municipiul Buzãu. În prezent este studentã în anul I la Facultatea  de Psihologie și Științele Educației D.P.I.P.P. Buzăuunde studiazã pedagogia învățământului primar și preșcolar, și în același timp exercitã cu succes misiunea de invãțãtoare în satul natal, Limpeziş.

Andreea a devenit locomotiva trupei şi totdeauna prima cu iniţiativa. Ea este cea care dã tonul reunirii trupei, ea imprimã zâmbetul şi speranţa.

DESPRE FAMILIE:Familia este cel mai frumos cadou din partea Lui Dumnezeu. O mamă suferă, plânge, iartă și te apără. Mai presus de orice este singura persooană care te iubește mai mult decât pe ea însăși. Este locul unde viața începe și iubirea nu se termină niciodată. Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubeste-ți familia. Familia nu ți-o alegi este un dar al lui Dumnezeu pentru tine, așa cum tu eşti unul pentru ea, este scoala în care ești deopotrivă, profesor şi elev.”

DESPRE MISIUNEA DE DASCÃL: „Mi-am ales meseria de profesor drept o provocare personală, prin care să-mi pun la încedrcare iscusinţa, talentul, răbdarea și sî-mi formez sentimentul dăruirii, în timp ce voi face o pasiune pentru munca cu copiii, dar  și pentru munca în echipă, alături de ceilalți colegi și totdată oameni de la care pot învăța continuu, deoarece sunt oameni cu experiență, la fel de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce știu. Unui elev îi rămane întipărit în minte atât portretul fizic cât şi moral al unui profesor ce ştie să îşi apropie cu căldură umană pe cei din jurul său. Predarea este o chemare specială, deoarece această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să ai un minim de iubire şi dorinţa de a împărtăși ceea ce știi cu ceilalți. Să îți dorești să inițiezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine, și să oferi elevilor șansa de a te vedea ca pe un model. Profesorul are în faţă suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un bun profesor modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le aranjează gândirea,  îi învaţă cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta profesorul are nevoie nu doar de  răbdare, ştiinţă şi inteligenţă, ci și de dăruire”.

andreea_stanciu2.jpg

DESPRE BISERICÃ:  Pot spune că în Biserica satului meu au prins viață visele mele din inima copilãriei ºi clipele fericite trãite alãturi de copii de aici, de colegii de trupă și de școală, de prietenii mei. Aici am învãþat sã-mi construiesc aripi, aici am simþit pentru prima datã cã pot sã þin în palme zâmbete ºi aici mã voi întoarce sã regãsesc parfumul copilãriei, sã mângâi respiraþia unui trecut ce pentru mine nu a apus ºi nu va apune niciodatã. Parcă și acum îl vãd pe părinte stãruind în Biserica satului nostru la ora de catehezã, sã ne aducã la Bisericã pe noi, generațiile de copii rãzvrãtiți, îl vãd încercând și reușind  cu rãbdare sã scrie  „O POVESTE FARÃ SFÂRȘIT” în istoria Bisericii și a satului prin pastorație, prin chemarea baieților în Sfântul Altar și a fetelor la slujbe alãturi de bãtrânelele consecvente”.

andreea_stanciu6.jpg

În strana bisericii a luat decizia de a deveni învãțãtor , azi ajungând colaboratoarea pãrintelui Ionuț Tudose pe proiecte catehetice A debutat în Trupa de teatru „Mugurii Veseli” (Proiect cultural al Parohiei Limpeziș) trupã pe care o considerã o parte din sufletul ei și unde la vârsta de 9 ani, când era clasa a III-a, începea sã se înveþe cu înãlþimea scenei. Are și un portofoliu impresionant: a câștigat de douã ori cu, Trupa Mugurii Veseli, Festivalul dramaturgiei buzoiene, de la Râmnicu Sarat și de patru ori Festivalul de teatru laic și religios „Mugurii Bizantului”.Cel mai mare succes a fost atins în anul 2016  cu filmul Sfinții Închisorilor, când trupa „Mugurii Veseli” a câștigat faza naţională a unui concurs catehetic lansat de Patriarhia Romană.

Iată ce spune Andreea despre actorie şi viaţa de actor:„Viaţa nu are spectatori. Cei mai buni actori nu se află pe scenă, ci în viaţa de toate zilele. Fiecare viaţă are un actor principal. În viaţa ta, tu eşti actorul principal. Noi, actorii, nu schimbăm cu adevărat lumea. Noi o reflectăm…Pentru un actor, viaţa se îmbină cu arta. Asta a fost și dorinţa mea, să joc, să dau viaţă personajelor. Cumva, în mijlocul dialogurilor şi repetițiilor, apare un moment magic când actorii devin inspirați și se îndreaptă pe drumul cel bun. Dacă ei reușesc cu adevărat să devină inspirați, atunci tot ce fac este corect, și totul vine de la sine. Actoria are de a face cu emotii foarte delicate. Nu înseamnă să îți pui o mască. De fiecare dată cand un actor joacă pe scenă, el nu se ascunde, ci se dezvăluie pe el însuși. Actorii trebuie să se ridice deasupra vieții”.

 andreea_stanciu4.jpg        

A jucat în mai multe piese de teatru și mai multe genuri, cum ar fi:

Comedii

Dra caporal Smuky în piesa „Recruții I” (Generația Traznită); Artista Smuky în piesa Recruții II (Cenaclul Cutezătorii); Ospătărița Smuky în piesa Recruții III (La hanul lui Zapciu); Propietara hanului, Andreea, în piesa Recruții IV (Evul mediu în alertă), Doamna inspector Sanepid, în piesa „Bodyguard-ul poliglot”.

Drame

Maria Gabriela (soția cancelarului Kaunitz) în piesa „Dezbinarea 1700”, Stanca (fiica voievodului Brâncoveanu) în piesa „Brâncoveanu”, Studenta la Drept şi învățătoarea satului, în piesa „Sfinții Închisorilor”, Domnița Stanca Brâncoveanu, în piesa „Lacrimile doamnei Brâncoveanu”.

Schech-uri

Inspector Sanepid, în piesa „Inspecția sanitară”, Ospătarița Andreea, în piesa „Hanul nebunilor”, Recepţionera hotelului, în piesa „Ungurul şi ardeleanu”, Doctorul logoped, în piesa „Cabinetul medical II”, D-na secretară în piesa ”CV”, Propietara hanului, în piesa „Solii măriei sale”, Director local, în piesa „La hanul lui Zavaidoc”, Deea, în piesa „Matriarhatul”, Andreea (detectiv particular) în piesa „Detectivi cu greutate”.

Teatru religios

Irozii, Colindul Sfant,Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun.

Filme

Studenta la Drept şi învațătoarea satului în filmul „Sfinții Închisorilor”, film realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi satul Limpeziș,Prințesa Bibescu, în filmul „1918”, Domniºoara învãțãtoare, în filmul „Limpeziº (Poveste fãrã sfârșit)”, Andreea, în filmul „Acasã-i România”.

Monolog

Rețetă de slăbit, Autoportret, O iubită geloasă.

Premii

Cea mai bună actriță la Festivalul dramaturgiei Buzoiene din 2017; Cea mai bună actriță la Festivalul de teatru laic și religios „Mugurii Bizanţului, din 2015; Locul II – monologul Autoportret, Râmnicu Sărat, 2019; Premiul I – „Ion Ramona”, Cea mai bună actriţă, 9 decembrie 2018; Locul I, Cea mai bună coloană sonoră, 9 decembrie 2018; Locul I, monolog, 9 decembrie 2018; Locul III, monolog 8 decembrie 2017; Locul I, pentru implicarea în proiectul „O jucărie pentru Moş Crăciun”- 2018.

Apariţii Tv

TV Sat, emisiunea „În pași de week-end„ moderator Mădălina  Manolache, Campus TV, emisiunea „Toate minţile sus!”.

andreea_stanciu3.jpg

Despre trupă

„Trupa de teatru este singurul univers unde îmi retrăiesc în permanență copilăria. Pentru mine teatrul reprezintă o pasiune, este un vis devenit realitate, este ceea ce-mi dă libertatea să experimentez orice doresc . Ador să intru în pielea personajului, să îl descopăr și să îl însuflețesc cât mai bine.Teatrul este dorul ce m-a urmărit de mică și a ieșit la iveală datorită unei instituții, Biserica ortodoxă din sat și a unui om minunat ce-mi este mentor și model în viață, părintele Ionuț Emanuel Tudose, de la biserica noastră, pentru ca mi-a oferit posibilitatea să trăiesc această experiență, ce mi-a indeplinit un vis.Tot pe plan emoțional și sufletesc voi păstra mereu în suflet minunata mea familie, dar în același timp și Biserica satului meu, care pe langa un dar de mare preț, taina Sfântului Botez, mi-a dat ocazia ca în strana ei să iau decizia de a deveni învățătoare și a urma cursurile Liceului Pedagogic din Buzău. Colegii mei sunt oameni minunați, cărora le mulţumesc din tot sufletul și îi apreciez în același timp. Fără ajutorul lor nu aș fi ajuns ceea ce sunt! Pentru mine este o onoare și o mare bucurie să fiu lângă ei atât în calitate de colegă cât și ca prietenă. Mulţumim generației mari pentru tot ce au făcut pentru satul  şi comuna noastră şi pentru faptul că au fost, sunt şi vor fi un adevărat exemplu de urmat!”

andreea_stanciu1.jpg

Hobby

Teatru, film, excursii, artă culinară, modeling.

Propuneri pentru viitor

Să realizeze cât mai multe proiecte cultural educative pentru copii, în parteneriat cu diverse instituții de profil. Implicarea în proiecte filantropice și de voluntariat, personale și alături de Biserică. Realizare de parteneriate.

andreea_stanciu_prima.jpg

b_800_600_16777215_00_images_M2021(2)_andreea_stanciu5.jpg