booked.net

POLITICĂ

Share

editorial_manolos.jpgIpocrizie şi omenie, două ingrediente în aceeaşi „oală” a politicii liberale la Buzău. O prăjitură cu nume pompos, tort, pentru care cele mai la îndemână ingrediente s-a convenit a fi: ipocrizia şi omenia.

 Un tort din care sunt împărţite felii, unele apetisante prin mărimea lor, altele prezentate frumos şi băgate pe gâtul primarilor sau a altor autorităţi judeţene care sunt nevoite să stea cu mâna întinsă la cel ce, vremelnic, are cuţitul în mână.

„Senatorul PNL, Vlad Pufu, îi cere ministrului Sănătății să trimită Corpul de Control după ce la Rm.Sărat s-a ajuns ca medicii să lupte cu mâinile goale pentru salvarea bolnavilor COVID”.O pagină concretă şi corectă din agenda politicianului buzoian, un exemplu de cum se poate „tăia” corect şi concret o felie din pandemia urât mirositoare şi, prin puterea exemplului, să fie recorectată reţeta cu care PUTEREA şi PROSTIMEA ar putea forma un aluat omogen. Dar, vorba românului neştiutor în ale canoanelor politicului, „Cu o floare nu se face primăvară!”, mai ales o… prăjitură populară!

Pentru partea amară a prăjiturii liberale la Buzău, cuţitul trece în mâna deputatului Gabriel Avramescu. Mai mic în politica mare, mai nou în grupuri deja închegate, fie de o parte, fie de alta, Avramescu taie muncitoreşte, cu docilitate.

La început a înţeles că trebuie să facă pe placul lui Orban, dar buzoianul s-a dumirit repede că şeful său nu-l ia în serios. De ce? Simplu. Pentru că Orban nu era interesat de Buzău. Mai ales să fie bine judeţului, când el tocmai ce-l dăduse jos pe social democratul  Marcel Ciolacu, din primul scaun la Camera Deputaţilor, şi împotriva căruia pornise un război surd. Bine, am zice noi, prostimea, ai ce ai cu Ciolacu, dar ce ai împotriva judeţului?!! Într-o astfel de dilemă s-a aflat, la un moment dat, şi liberalul Avramescu. La prima ocazie s-a întors cu scaunul la altă masă liberală, sperând un loc cât mai luat în seamă la momentul felierii!   

Buzăul începe să conteze(…) în ciuda „aprecierilor” multora dintre cei care ne critică,ieşea la rampă liberalul buzoian Avramescu, după ce Cîţu trimisese la Buzău peste 14 milioane de lei noi, din Fondul de Intervenţii, pentru dezastrele naturale. Au fost tăiate nişte felii, cele mai multe pe măsura nevoii de reparaţii, dar sub nici o formă nu poate fi înţeleasă necesitatea feliei acordată Beceniului, de exemplu, care a primit 10 miliarde de lei vechi, pentru înlocuirea a două tuburi în albia majoră a Slănicului. Mai ales că, până la momentul în care va fi primită o „felie” potrivită să poată fi accesat un proiect pentru construirea unui pod adevărat, tuburile cu pricina au în fiecare sezon ploios soarta unor… fursecuri în faţa unor hămesiţi, dedicaţi dulciurilor. Nici că a intrat apa în vreo două curţi nu s-ar fi justificat asemenea sumă, de aceea, aşa cum am mai spus, acei bani au fost (pre)plătiţi de Cîţu pentru votul la Congres! Beceniul este o localitatea importantă în judeţ, inclusiv ca număr de populaţie, ceea ce acredita un număr acoperitor de delegaţi.

Cele mai multe felii au fost tăiate de şeful liberalilor buzoieni după Congres, atunci când i s-a cerut de către Cîţu o listă justificativă, cu proiecte de investiţii din teren, pentru a acoperi alocările promise. Deputatul Avramescu nu are mulţi primari prieteni, la Buzău. Cu unii, deja e certat. Pe unii chiar i-a dat pe mâna autorităţilor, să fie amendaţi, chipurile pentru ne gestionarea corectă a programelor pentru protecţia mediului. Pe mulţi dintre primari nu-i ia în calcul pentru că, spunea el, îşi va găsi candidaţi pentru localele din 2024 alţii decât dintre primarii pesedişti! Cu o asemenea încărcătură emoţională a fost normal ca (virgulă) cuţitul deputatului să împartă felii pentru liberali şi felii pentru pesedişti.

Îmi amintesc o scenetă umoristică, de pe timpul televizorului alb-negru, în care doi fraţi împărţeau o prăjitură. Băiatul, mai mic dar cu iniţiativă, a tăiat tortuleţul două treimi cu o treime. „Ia tu bucata asta mică şi frumoasăăăă!”, servind-o pe soră-sa. Aceasta, mai mare şi mai înţeleaptă a zâmbit împăciuitor, în timp ce fratele mai mic dădea „tăietura” de final: „Şi iau eu bucata asta mare şi urrrââtăă!”. 

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)