Spitalul Județean,
pe lista unităților medicale
suport pentru bolnavii
de coronavirus

Marţi, 31 martie, a fost publicată în Monitorul Ocial lista spitalelor care vor prelua pacienţi infectaţi cu coronavirus, în scenariul 4 al epidemiei în care România a intrat  după ce s-a depăşit pra gul de 2.000 de cazuri. Pe această listă se află şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, care, alături de alte 51 de spitale din ţară, va trata pacienţi cu coronavirus. Este vorba despre spitale de suport în care sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale şi pentru alte patologii.

........................................................................................................

Societatea civilă s-a mobilizat
pentru  sprijinirea  medicilor  buzoieni

În ultima vreme, unitatea medicală buzoiană s-a aflat în atenţia organizaţiilor neguvernamentale care au ţinut să vină în sprijinul cadrelor medicale cu materialele de protecţie de care aveau nevoie. Tonul acestei preocupări a fost dat de Fundaţia Comunitară, exemplul fiind urmat de unele firme locale şi chiar de persoane zice.
Share

costel_vanatoru2.jpgEvenimentul principal al ultimelor ore la Buzău (ar trebui să fie la nivel naţional!) este înlăturarea cercetătorului buzoian în legumicultură, preotul doctor-inginer Costel Vânătoru de la conducerea Băncii de Gene. Am încecat să înţeleg motivul,  miza şi scopul măsurii luate de actualul ministru al Agriculturii, din Guvernul liberal condus de Ludovic  Orban.

 Iată cum am înţeles să traduc, în notă personală decizia liberală. Înlocuirea directorului Chesnoiu de la conducerea AFIR o accept doar ca pe o strategie politică. Chesnoiu putea fi trimis în oricare altă parte, pe un alt post, tot cu delegare, şi peste 60 de zile, începând cu 1 ianuarie 2020, legea i-ar fi permis ministrului Oros să-l dea afară definitiv. Dar implicarea cercetătorului Costel Vânătoru, fixarea postului acestuia drept ţină evidentă într-un plan mult mai amplu şi mai important decât persoana lui Chesnoiu, oferă motiv de analiză.

Înainte de publicarea acestui text, am reluat, pe reţeaua de socializare facebook, partea a doua a unui interviu pe care cercetătorul Costel Vânătoru mi l-a acordat la câteva zile după ce fostul ministru Petre Daea  dăduse Ordonanţa de Guvern pentru înfiinţarea instituţiei de interes naţional Banca de Gene. Se întâmpla la începutul lunii septembrie. Pe scurt,  cercetătorul Vânătoru spunea despre importanţa naţională a proiectului şi despre şansa Buzuăului de a avea ca zestre patrimonială o astfel de minstituţie, despre implicaţiile pozitive, tot asupra Buzăului, odată devenită funcţională Banca de Gene, dar şi despre complicaţiile apărute în perioada demersurilor legislative, finalizate cu apariţia Ordonanţei lui Daea. O primă complicaţie, spunea cercetătorul Vânătoru apăruse pentru că Buzăul nu era centru universitar şi că era mai indicat, ca gazdă, un oraş ca Timişoara sau Cluj! Implicit, apăruse în dezbatere şi problema finanţării unui proiect cu asemenea amploare financiară, probabil prea mare pentru puterea economică a oraşului Buzău. În cele din urmă a câştigat, pe drept aş spune, cercetătorul Costel Vânătoru, cu faima sa internaţională şi valoarea incontestabilă.

costel_vanatoru.jpgCare este miza meciului Cluj contra Buzău?!

Odată cu instalarea Guvernului Orban şi înlocuirea ministrului Daea cu Nechita Oros, cel puţin pentru autorul acestui text a apărut şi motivul introducerii în ecuaţie a unor „necunoscute”. În primul rând, ministrul Oros este, de unde credeţi(?), din Cluj! Meciul se reluase de la scorul de start 1 – 0 pentru Cluj! Chiar dacă nu este da talia buzoianului Vânătoru, actualul ministru al Agriculturii româneşti este, la bază, profesor  universitar, cu catedră la Cluj, având la activ două manuale de specialitate şi peste 60 de lucrări publicate. Specialitatea lui Oros – medicină veterinară. (n.a.- Cât a fost parlamentar, ultimele două mandate, nu am auzit nimic depre vreo iniţiativă din partea lui în războiul contra pestei porcine, de exemplu! În schimb, consultâns site-ul Camerei Deputaţilor, am constatat că veterinarul de la Cluj emitea aproape zilnic comunicate împotriva miniştrilor de la Agricultură!).  La nivelul celor doi, chiar dacă ei, ca persoane, nu s-au intersectat niciodată şi nici profesional, este cunoscut faptul că „funcţionează şi acţionează” orgolii cu greu înţelese de noi, oamenii simpli. Ajuns în funcţie de decizie, veterinarul Oros s-a uitat direct spre Buzău, la postul cercetătorului Vânătoru. Nu i-a cerut să se mute la Cluj, acolo unde mai mult ca sigur că se va lupta să mute instituţia, ci l-a dat afară, pur şi simplu. Scorul evoluează în favoarea Clujului: 2-0. Şi, cu încă un punct marcat, 3-0 pentru Cluj, Oros bifează şi atragerea unei finanţări pe dealul Feleacului, de peste 60 de milioane de euro! Şi, ca o bănuială personală, ca ziarist, cu certitudine distinsul veterinar va găsi un moment în care să pună la dispoziţia proiectului un teren proprietate personală, pe care îl deţine lângă Jucu (!), pentru ridicarea construcţiei.

costel_vanatoru3.jpgLegenda „Regelui Grădinilor în Franţa”

Aproape fiecare vizită în biroul cercetătorului Vânătoru, la Experimentala Buzău, dura cel puţin două ore. Nu mă înduram să plec şi... eram tentat să-l descos. În urmă cu vreo 15-16 ani, mi-a vorbit despre o întâmplare personală, despre care ştia doar familia dumnealui.

La doi-trei ani după Revoluţia din 1989, la Experimentala de la Buzău era în vizită o delegaţie din Franţa. Specialişti în cercetarea şi ameliorarea soiurilor de legume. Colegi ai cercetătorului buzoian Costel Vânătoru. La un moment dat, unul dintre ei, despre care mi-a spus că îl văzuse pentru prima oară, i-a cerut să discute separat. I-a spus, direct, că statul francez este dispus să-i ofere, pentru confortul familiei, un castel de Valea Loarei, ca locuinţă, şi titlul onorific „Regele Grădinilor Franceze”. Condiţia? Dacă ar fi acceptat trebuia să ducă în Franţa toată baza genetică la care lucrase până atunci. Atunci, i-am zis: „În locul dumneavoastră, probabil că nu aş fi ales să fiu român...”, la care am primit răspunsul (aproximativ, pentru că nici o discuţie cu domnia sa nu o înregistram, cu excepţia interviurilor prestabilite): „Nu vă ascund, domnu Gigi, că primul gând a fost la viitorul copiilor mei. Probabil că acolo le-ar fi fost mai bine... dar soţia şi eu, cum să plecăm de aici! Pe lângă dragostea mea pentru plante, eu sunt şi preot...”.

Cu siguranţă, ministrul Opros nu cunoaşte această poveste adevărată şi niciodată nu se va ridica la ÎNĂLŢIMEA buzoianului Costel Vânătoru. Dar aş putea paria că Banca de Gene va fi construită la Cluj, cu foarte mare probabilitate pe terenul de lângă Jucu, ce se regăseşte în declaraţia de avere a ministrului Oros!

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Consiliul Județean Buzău
își pune la dispoziție
toate resursele
în lupta cu
această pandemie!
Plenul Consiliului Județean a validat Dispozitia Președintelui privind alocarea sumei de 1.000.000 lei către Spitalul Județean de Urgență Buzău!
Astăzi va ajunge la Buzău prima parte a comenzii de materiale de protecție, iar mâine vor sosi testele pentru personalul medical.
................................
Se restricționează
accesul cetățenilor
în clădirea
Consiliului Județean

În contextul evoluţiei epidemiei cu coronavirus COVID – 19, în regim de urgenţă, pentru accesul cetăţenilor în sediul administrativ al Consiliului Judeţean Buzău, se vor lua următoarele măsuri:

Citeşte mai departe...

...................................
Sebastian Radu, deputat PSD:
„Un viitor
cu acești oameni la putere
devine, în cel mai bun caz,
foarte sumbru”!

Ministrul demis al sănătății și repropus de PNL a primit aviz negativ în urma audierilor în comisiile reunite ale Parlamentului. La audieri a participat, ca membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, și deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu. Acesta a adresat întrebări ministrului propus Victor Costache.

Citeşte mai departe...

......................................
Comisia pentru
buget, finanţe şi bănci -
vizită în
Republica Populară Chineză
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a efectuat, în perioada 14 -18 octombrie 2019, o vizită în R.P. Chineză, la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru afaceri bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare chineze, Shi Yaobin.
..................................
Legea ridesharing-ului,
adoptată de
Camera Deputaților 

 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ.

În cadrul procedurii legislative parlamentare de adoptare a ordonanței, deputatul social-democrat buzoian Ionela Dobrică, secretar al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și vicepreședinte al celei de IT, a depus o serie de amendamente care au rolul de a îmbunătăți actul normativ și a crea noi oportunități de dezvoltare a ridesharing-ului.

Citeşte mai departe...

....................................

Soluţii pentru
rezolvarea crizei
examenului de rezidenţiat

 

În Parlamentul României se află în procedură legislativă Propunerea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Propunerea de act normativ a fost inițiată de mai mulți parlamentari și prevede, printre altele, introducerea corelărilor necesare privind posibilitatea efectuării rezidențiatului inclusiv în cabinetele individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare ale ministerelor cu rețea proprie sau în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale.
Primăria Murgeşti,
sat Murgeşti,
comuna Murgeşti,
judeţul Buzău
Anunţ de interes public

Comuna Murgeşti, judeţul Buzău, tel./fax: 0238.774.202, CUI3724490
Informează publicul cu privire la realizarea lucrărilor obiectivului „P.U.G. – Reactualizare Plan Urbanistic General, comuna Murgeşti, Judeţul Buzău”.
Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare sau să transmită observaţii, sugestii şi recomandări cu privire la Reactualizarea Planului Urbanistic General, comuna Murgeşti, Judeţul Buzău, se pot adresa la sediul Primăriei Murgeşti, la nr. de telefon menţionat mai sus, începând cu data de 12.03.2020.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)