Share

prefectichim.jpgOficial, podul vechi de la Mărăcineni a fost închis la prima oră a zilei în care a fost sărbătorit Sfântul Gheorghe, Biruitorul, 23 aprilie, aceasta fiind, probabil, şi explicaţia faptului că luni, la începerea programului, la obiectivul cu pricina nu se prezentaseră decât doi muncitori şi un utilaj!

 Premisele unei „campanii muncitoreşti”, care să garanteze încheierea lucrărilor mai devreme de cele 130 de zile promise, erau cam slabe.

O asemenea stare de lucruri a ajuns repede la urechile prefectei de Buzău, Carmen Ichim, care a luat o decizie, zicem noi normală, raportată la spiritul combativ care o recomandă, propunându-şi să viziteze zilnic şantierul de lucru. Astfel, la prima oră a dimineţii de miercuri grupul de oficialităţi era mai mare decât cel al muncitorilor (luaţi din nou prin surprindere?!), Carmen Ichim fiind însoţită de directorul Velicu, de la Drumuri Naţionale Buzău şi alţi specialişti.

În contextul celor de mai sus, să mai amintim că după scandalul „stării de necesitate” directorul CNAIR a fost demis, cel care i-a luat locul făcând deja o primă vizită la Buzău. Cu această ocazie oficialul de la Bucureşti a reîntărit promisiunea de a construi un giratoriu în zona „Autorolla”, unde E85 se intersectează cu drumul spre Vadu Paşii, dar a venit şi cu o surpriză: şi-a dat acordul, cel puţin verbal, ca un alt giratoriu să fie amenajat şi în zona unităţilor militare de pe teritoriul comunei Mărăcineni.