După vacanţa de iarnă
175 de copii preşcolari
vor avea grădiniţă nouă

Grădiniţa de la Căpăţâneşti, construită cu finanţare de la Banca Mondială, mai trebuie să fie mobilată. Cea mai nouă instituţie de învăţământ de pe raza comunei Mărăcineni va funcţiona cu cinci grupe, 175 de copii - de la trei ani, la clasa zero – şi va avea, iniţial, program normal.
Share

declaratie3_cj.jpgExecutivul Consiliului Judeţean şi toţi consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică, sprijnină idealurile de reîntregire naţională ale celor 100 de unităţi administrative teritoriale din Basarabia, care au semnat, cu ceva timp în urmă, declaraţii favorabile

 ideii de unire cu Ţara Mamă, astfel că, la rândul lor, la şedinţa ordinară de joi, au semnat o declaraţie răspuns.  Documentul a fost citit de preşedintele Petre Neagu.

„Consiliul Judeţean Buzău

Îşi exprimă solidaritatea şi susţinerea fără rezerve a demersurilor Unităţilor Administrativ Teritoriale din Republica Moldova şi România pentru afirmarea aspiraţiilor de reîntregire naţională;

Îşi exprimă, în numele cetăţenilor  judeţului Buzău, disponibilitatea totală de ajutor fraţilor români de peste Prut pentru dezvoltarea economică, socială şi pentru perpetuarea valorilor spirituale româneşti;

Îşi exprimă adeziunea la demersul Republicii Moldova de integrare în Marea Familie a  Uniunii Europene;

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, împreună cu fraţii noştri din Republica Moldova, într-un singur glas şi dintr-o singură inimă să rostim:

declaratie_cj_2.jpg

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE! ”

Aleşii judeţeni se vor deplasa , la sfârşitul acestei săptămâni, la Soroca, unde va fi organizată o şedinţă comună, alături de consilierii raionali, şi pentru a participa, în data de 27 martie, la manifestările prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Cu acest prilej, delegaţia buzoiană va dărui, încă o dată, materiale de construcţii mecesare reabilitării Spitalului Raional din Soroca.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Consiliul Judeţean,
ultima şedinţă din 2018

Consilierii judeţeni sunt convocaţi în şedinţa ordinară a lunii decembrie, ultima din acest an. Întrunirea este programată luni, 17 decembrie, de la ora 10, iar pe ordinea de zi se află 21 de proiecte de hotărâre. Iată ordinea de zi:

Citește mai departe...

..................................

RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA INSTALAŢIILOR INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ 

Compania de Apă S.A. Buzău face următoarele recomandări tehnice, pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de ingheţ al instalaţiilor interioare aferente alimentării cu apă

Citeşte aici...

.....................................

 
Adevărul referitor
la sumele încasate
de la Primăria Buzău
şi cheltuite de
ADI Buzău 2008

Precizări pentru restabilirea adevărului referitor la sumele încasate de la UAT

Municipiul Buzău şi cheltuite de A.D.I „Buzău 2008”

.........................
Steliana Bălescu,
36 de ani de
activitate didactică
Şcoala - pilonul educaţiei noastre personale, „mica noastră feudă”- reprezintă instituţia publică, în care noi ca indivizi diferiţi suntem „şlefuiţi” spre a ajunge la desăvârşirea noastră ca fiinţe sociale, culturale şi spirituale.
..................................
Floarea rară
a recunoştinţei
de Angela Petre
Despre floarea re­cunoş­tin­ţei ştiam că este rară, din ce în ce mai greu de găsit şi de simţit, aproape de neatins. Este floarea de colţ, spunea părintele la predică. Oare câţi dintre noi pot atinge această floare? Pură, sensibilă, sus pe creste de munţi, vegheată de cer în comuniune cu Universul…
.....................................
Urna lui Traian

De la Şoni Rakşi, amintire

FERIT-A SFÂNTU’

   Vă relatăm câteva povestioare „vândute” de simpaticul Şoni Rakşi, fost cel mai bun pilot de MIG, fotbalist la Victoria Buzău (ce echipă!), iar după pensionare secretar general la AJF. Era bine cunoscută prietenia dintre fratele lui Şoni, Gabi, stelist şi Titi David Flencea, dinamovist cu carte de muncă (şef la paşapoarte), consacrat în trei oraşe ce-a respirat din amor de fotbal. Nu acelaşi lucru se poate spune despre coechipierul lui Flencea, fostul fundaş dinamovist Cornel Popa, cel care era clientul preferat al interului stânga stelist Gabriel Rakşi. Amândoi „esenţe tari în flacoane mici”.....

Citeste mai departe ...

 

Am trăit la casă,
mai mult de o viaţă...
Pe strada unde am locuit prima dată, lângă noi, s-a mutat o femeie necăjită. Fugise de acasă, bătută măr, lăsase patru copii şi stătea cu chirie, într-o odăiţă a vecinilor mei... Nu avea nimic, doar o rochiţă pe ea, nici acte, nici servici... S-a făcut repede iubită, mai lucra pe ici pe colo şi îşi strângea fiecare bănuţ. Într-o zi, mama a încremenit...

Anunţ imobiliar

Vând 1.600 mp
teren intravilan,
în satul Potoceni,
comuna Mărăcineni, judeţul Buzău,
pe strada Căminului.
Zonă rezidenţială în expansiune.
Reţea de apă potabilă instalată şi reţea de energie electrică.
13 metri deschidere
la strada principală
şi două căi de acces.
Relaţii la tel. 0733.057.232.

........................

 

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL