Deputatul Marcel Ciolacu:
Avem proiecte finalizate,în derulare sau contractate
care însumează peste 400 de milioane de euro

Am considerat mereu că buzoienii merită mai mult şi că au dreptul să trăiască într-un judeţ european. Pentru a ne atinge acest obiectiv, am promis un mandat al marilor proiecte, împreună cu primarii şi toţi colegii din administraţia publică locală.
Faptele demonstrează că în ultimii ani judeţul Buzău a cunoscut cea mai bună perioadă de dezvoltare de după Revoluţie, atât la oraş, cât mai ales în mediul rural.

 

Share

pro_didactic.jpgTextul literar abordat din perspectiva interculturalităţii

 Prof. Mirela Bîsceanu 

Termenul de interculturalitate se defineşte prin toleranţă, acceptare, împletire de culturi. Trăim într-o lume în care diversitatea este termenul cheie. Fiecare individ, fiecare oraş, fiecare ţară este diferită în felul ei…obiceiuri tipice, convingeri diferite, reguli şi legi scrise si nescrise, diferite şi ele. Este foarte important ca membrii unei comunităţi, deşi diferiţi în felul lor, să trăiască în armonie şi înţelegere.

          În cadrul orelor de literatură,textul literar poate fi abordat şi  din perspectiva comunicării interculturale. De exemplu, în analiza romanului Maitreyi de Mircea Eliade se pot urmări, pe lângă competenţele cheie, formarea competenţei de comunicare interculturală, dezvoltarea stimei de sine a elevilor şi  a sensibilităţii faţă de semeni. Demersul didactic poate fi orientat spre înţelegerea şi acceptarea faptului că noi suntem diferiţi şi acesta este un avantaj şi chiar o provocare la nivelul cunoaşterii sinelui şi a semenilor. Prin folosirea metodelor moderne: diagrama Venn, jocul didactic, exerciţiul de asociere, problematizarea, elevilor li se activează spiritul critic, punându-se accent pe toleranţă.

          Urmărind subiectul romanului, sunt evidenţiate diferenţele dintre Occident şi Orient: de etnie, de cultură, de religie, obiceiuri, ritualuri. În diagrama Venn sunt notate asemănările şi deosebirile dintre cele două culturi. Elevii descoperă că puntea între cele două culturi atât de diferite este iubirea, văzută ca formă de comunicare universală.

Pe parcursul lecţiei, elevii înţeleg  că trebuie create punţi între culturi. Acestea însă pot prinde viaţă doar prin deschiderea orizontului cultural, prin încercarea de a cunoaşte cât mai multe despre celălalt, prin disponibilitate afectivă.

          La final, ca temă de reflecţie se propune textul:

                                        ,,Dumnezeul tău este evreu.

                                        Maşina pe care o ai este japoneză.

Pizza este italiană,

iar couscous-ul este algerian.

Democraţia pe care o practici este grecească.

Cafeaua ta este braziliană.

Ceasul îţi este elveţian.

Cămaşa este indiană.

Radioul tău este coreean.

Vacanţele tale sunt turceşti,

tunisiene sau marocane.

Cifrele tale sunt arabe

Scriitura îţi este latină,

şi… reproşezi vecinului tău că este străin!”

                                                                          (afiş dintr-un restaurant turcesc din Paris)

      În concluzie, la orele de literatură, prin maniera de abordare a textului literar, se pot forma competenţe şi abilităţi de viaţă necesare într-o lume a multiculturalităţii.  

         

Prof. Mirela Bîsceanu

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Prin Dispoziţia nr. 125/22.05.2019 Consiliul judeţean Buzău este convocat în sedinţă ordinară în data de 29.05.2019, ora  09:00.

PROIECTE DE HOTĂRÂRE 
.................................
BuzăuFEST – ediţia a III-a
30 mai – 02 iunie 2019

BuzăuFest, festivalul de promovare a culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor din judeţul Buzău a ajuns la cea de-a treia ediţie şi va avea loc în perioada 30 mai – 02 iunie. Activităţile din cadrul evenimentului vor avea loc în Municipiul Buzău şi în staţiunea Sărata-Monteoru.

................................

Săptămâna Naţională
a Voluntariatului,
proiecte implementate
de CJ Buzău

Săptămâna 13 - 19.05.2019 este sărbătorită în întreaga ţară, de către organizaţiile şi instituţiile publice care implică voluntarii în serviciile pe care le oferă comunităţilor, drept Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV).

................................

Deputat Sorin Lazăr:

"Mi-am exprimat

dorinţa ca România

să devină un partener

comercial şi investiţional

al Chinei”

Marcând împlinirea a 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte şi a 15 ani de Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare între România şi Republica Populară Chineză, domnul deputat Sorin Lazăr, preşedintelele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, împreună cu alţi deputaţi membri ai comisiei, au primit delegaţia chineză condusă de E.S. domnul Shi Yaonin – preşedintele Comisiei pentru Afaceri Bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare a R.P. Chineze şi vicepreşedinte al Comisiei Financiare şi Economice a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale populare a R.P. Chineze.
...............................
Întâlnire bilaterală
România - China
pe teme de agricultură
la Palatul Parlamentului

La Palatul Parlamentului a avut loc o întâlnire bilaterală la care au participat delegaţia chineză a Comisiei pentru Afaceri Bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare, condusă de domnul Shi Yaobin, preşedintele acestei comisii din Parlamentul Chinei, şi conducerea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice reprezentată de deputaţii Alexandru Stanescu- preşedinte, Dănuţ Păle- vicepreşedinte şi Dan Ciocan- secretar, alături de directorul general al AFIR, Adrian Ionuţ Chesnoiu.

................................

Ministrul
Apelor şi Pădurilor,
Ioan Deneş,
în vizită la Buzău
Marţi, 7 mai 2019, ministrul Apelor şi Pădurilor, dl. Ioan Deneş va efectua o vizită în judeţul Buzău.
..........................................
 
PRIMĂRIA BISOCA
Această informare este efectuată de: COMUNA BISOCA, cu sediul profesional în satul Bisoca, comuna Bisoca, judeţul Buzău, ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BUZĂU – IALOMIŢA
Am trăit la casă,
mai mult de o viaţă...
Pe strada unde am locuit prima dată, lângă noi, s-a mutat o femeie necăjită. Fugise de acasă, bătută măr, lăsase patru copii şi stătea cu chirie, într-o odăiţă a vecinilor mei... Nu avea nimic, doar o rochiţă pe ea, nici acte, nici servici... S-a făcut repede iubită, mai lucra pe ici pe colo şi îşi strângea fiecare bănuţ. Într-o zi, mama a încremenit...

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...


Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/52bis6/poezie.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis6/poezie.jpg'
Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL