Mărăcineni
47 de străzi vor fi
asfaltate până la toamnă
După aproape doi ani de drumuri la Constanţa, acolo unde se află sediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, City-managerul Constantin Dumitru şi primarul în funcţie Victor Potoceanu sunt cât se poate de bucuroşi: la jumătatea lunii mai a fost semnat primul contract pentru asfaltarea străzilor laterale în comuna Mărăcineni, pentru ca după doar două săptămâni şi cel de-al doilea proiect să primească liber la finanţare, astfel că până la sfârşitul toamnei 47 de străzi să fie asfaltate.
Share
adi sfintes carte.jpg„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
Lucrarea, scrisă cu rigoare ştiinţifică şi profesionalism, tratează problemele diplomaţiei româneşti din perioada 1859 – 1866, aducând în prim plan fapte şi evenimente încă necunoscute publicului larg.
Scrisă alert, fără înflorituri inutile, e o lectură esenţială pentru cunoaşterea perioadei exemplificate, de după 24 ianuarie 1859 şi mai ales pentru întregirea personalităţii întâiului prinţ al Unirii.
Citind această carte, veţi înţelege ce noroc a avut poporul român să-l aibă în frunte, într-un moment esenţial al istoriei sale, pe Alexandru Ioan Cuza.
Cartea poate fi procurată de la librăria CRIS CONSTANT, strada Transilvaniei, vis a vis de „Fundaţia Academică Vasile Alecsandri”.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Vând teren intravilan
(loc de casă)
Suprafaţa 1460 m.p.
În Merei – Ciobănoaia
(la 10 km de Buzău)
la asfalt (Drumul Vinului).
Deschidere 20 m la asfalt.
Se poate ajunge şi de la
Primăria Merei,
şi pe la Verneşti.
La câţiva kilometri
de Staţiunea
Sărata Monteoru.
Utilităţile -
energie electrică,
apă - la limita proprietăţii.

.....................................

 
Deputat PSD de Buzău,
Ionela Dobrică:
,,Implicarea tuturor
este esenţială
pentru a stopa
acest flagel social,
pe care îl reprezintă
consumul de droguri”
Recentele situaţii semnalate în care, din cauza drogurilor, mai mulţi tineri au ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, precum şi cazul tânărului de 18 ani de la Colegiul Economic ce a murit în urma consumului unor astfel de substanţe o determină pe Ionela Dobrică, deputat în Circumscripţia electorală nr. 10, Buzău să facă apel către toţi cei care au posibilitatea de a lua măsuri în acest domeniu, pentru a pune capăt acestui fenomen distructiv.
.........................................
Nu este anti Toma,

este Pro Buzău!

„Ştirea care nu apare

în niciun cotidian local

Trăim istorie în fiecare zi...
O mancam pe paine,hap-hap, fara sa mai gandim de cate ori o mestecam.
Fiecare administratie vine cu idei noi , are viziuni diferite , actioneaza cu elan...
Noi privim, admiram sau carcotim, ma rog , fiecare in legea lui....
De ani de zile, drumul zilei trecea de pe un trotuar pe altul, printr-o plantatie de trandafiri
..............................
Vin banii
pentru drumul judeţean
Vadu Paşii - Robeasca

Un nou proiect european, în valoare de 27 milioane de euro, depus de Consiliul Judeţean Buzău, a primit finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020!

Citeste mai departe...

........................

Nu sunt de acord

cu abuzurile!
Animalele
trebuie protejate.
Miercuri, 20 septembrie, au avut loc dezbateri generale în cadrul subcomisiei constituită pentru discutarea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor, din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor.
..................................
Studiul de Fezabilitate
pentru Proiectul
Regional de Dezvoltare
a Infrastructurii
de Apă şi Apă Uzată
din Judeţul Buzău
Etapa a 2-a
,,Compania de Apă S.A. Buzău, împreună cu Asocierea ROMAIR CONSULTING S.R.L. – SEARCH CORPORATION S.R.L. – CONSULGAL CONSULTORES DE ENGENHARIA E GESTAO S.A., cu sprijinul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ADI Buzău 2008”, au organizat, miercuri, 30.08.2017, prezentarea  Studiului de Fezabilitate pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din Judeţul Buzău, în perioada 2014-2020, Studiu cofinanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
..............................
Proiect pilot:
Masă caldă pentru
peste 1.500 elevi 
de la două şcoli buzoiene

Peste 1.500 de elevi de la două şcoli din municipiul Buzău vor beneficia de o masă caldă în anul şcolar 2017-2018, anunţă autorităţile judeţene. Beneficiarii programului-pilot de acordare a unui suport alimentar vor fi elevii de la Liceul cu Program Sportiv şi cei de la Şcoala Generală nr. 12, ambele situate în cartierul Micro XIV.
...................................
Adevărul referitor
la sumele încasate
de la Primăria Buzău
şi cheltuite de
ADI Buzău 2008

Precizări pentru restabilirea adevărului referitor la sumele încasate de la UAT

Municipiul Buzău şi cheltuite de A.D.I „Buzău 2008”

.........................
Steliana Bălescu,
36 de ani de
activitate didactică
Şcoala - pilonul educaţiei noastre personale, „mica noastră feudă”- reprezintă instituţia publică, în care noi ca indivizi diferiţi suntem „şlefuiţi” spre a ajunge la desăvârşirea noastră ca fiinţe sociale, culturale şi spirituale.
..................................
Floarea rară
a recunoştinţei
de Angela Petre
Despre floarea re­cunoş­tin­ţei ştiam că este rară, din ce în ce mai greu de găsit şi de simţit, aproape de neatins. Este floarea de colţ, spunea părintele la predică. Oare câţi dintre noi pot atinge această floare? Pură, sensibilă, sus pe creste de munţi, vegheată de cer în comuniune cu Universul…
.....................................
Urna lui Traian

De la Şoni Rakşi, amintire

FERIT-A SFÂNTU’

   Vă relatăm câteva povestioare „vândute” de simpaticul Şoni Rakşi, fost cel mai bun pilot de MIG, fotbalist la Victoria Buzău (ce echipă!), iar după pensionare secretar general la AJF. Era bine cunoscută prietenia dintre fratele lui Şoni, Gabi, stelist şi Titi David Flencea, dinamovist cu carte de muncă (şef la paşapoarte), consacrat în trei oraşe ce-a respirat din amor de fotbal. Nu acelaşi lucru se poate spune despre coechipierul lui Flencea, fostul fundaş dinamovist Cornel Popa, cel care era clientul preferat al interului stânga stelist Gabriel Rakşi. Amândoi „esenţe tari în flacoane mici”.....

Citeste mai departe ...

 

Atitudinea de pândar
Dacă întrebai în sat, înainte de ’89, de Neculai Petrache, mai nimeni nu ştia spre cine să te îndrepte. Dacă spuneai de nea’ Ganea frunţile se luminau şi informaţiile curgeau mai mult decât suficiente: „A, stai că-ţi spun eu cine este, unde stă…”. 

Anunţ imobiliar

Vând 1.600 mp
teren intravilan,
în satul Potoceni,
comuna Mărăcineni, judeţul Buzău,
pe strada Căminului.
Zonă rezidenţială în expansiune.
Reţea de apă potabilă instalată şi reţea de energie electrică.
13 metri deschidere
la strada principală
şi două căi de acces.
Relaţii la tel. 0733.057.232.

........................

 

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

Diplomaţia Principatelor Unite
adi sfintes carte.jpg
„Diplomaţia Principatelor Unite” este noua carte a lui Buga Sfinteş Vasilică Edmond, apărută la editura TEOCORA.
................................
„Cele mai frumoase poeme“
poezie.jpg
Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în colaborare cu Fundaţia Academică „V. Voiculescu” şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”, prin intermediul revistei „Cartelul metaforelor”, organizează prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Cele mai frumoase poeme ale anului”.

... de la Politie


Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558

Warning: getimagesize(images/furt-telefon-cluj.jpg): failed to open stream: No such file or directory in /home2/muntencc/public_html/plugins/content/multithumb/multithumb.php on line 1558
Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL